Află ce secrete de frumuseţe ascunde oul

12 ianuarie 2018   Terapii complementare

Atunci când eşti la dietă sau când vrei să îţi lucrezi frumos corpul la sală, oul joacă un rol important în alimentaţia ta.

Şi asta deoarece ouăle sunt bogate în potasiu, sodiu, vitaminele A, D, B6 şi B12( aare se regăseşte şi în carne). Practic oul conţine întreg complexul de nutrimenţi de care ai nevoie pentru a te bucura de un corp sănătos şi o podoabă capilară frumoasă.

Însă chiar şi aşa, este esenţial ca să ştii dacă eşti sau nu alergic la ouă, dacă ai vreo contraindicaţie datorită vreunei afecţiuni existente în organism.

Masca de păr cu albuş

Indiferent că vrei să stimulezi creşterea părului sau să scapi de mătreaţă, albuşul de ou este o soluţie naturală, ieftină şi bună.

Pentru asta ai nevoie de un albuş de ou, 3 linguri de miere de albine, 3 linguri de argilă care se amestecă bine şi se aplică pe părul umed înainte de a-l şampona.

Se lasă această mască să acţioneze pentru cel puţin 30 de minute apoi se clăteşte cu apă călduţă din abundenţă.

Acest tratament trebuie făcut de 2 ori pe săptămână timp de o lună după care se face o pauză de 3 luni.

Află cum poţi trata arsurile cu ajutorul unui ou AICI

Exfoliază-ţi corpul cu coji de ou

Dacă tot ai folosit albuşul pentru mască, nu arunca coaja de la ou. Pune-o la uscat şi când ai strâns 4-5 coji alege să le pisezi bine, aşa uscate cum sunt ele sau să le treci prin blender. Apoi praful obţinut amestecă-l cu o lingură de miere de albine naturală şi o lingură de sare grunjoasă neiodată.

Pielea inestetică de la coate, călcâie sau de la nivelul genunchilor va deveni o amintire după ce vei folosi pasta obţinută pentru exfolierea ei.

Îngrijeşte-ţi mâinile cu gălbenuş

Bun, deci albuşul îl folosim pentru păr, cojile pentru piele şi ne rămâne totuşi gălbenuşul.

Ce putem face cu el? Amestecă-l bine cu un sfert de cană de lapte cald şi când este la temperatura camerei alege să ţii mâinile în acest amestec minim 20 de minute.

După acest interval clăteşte cu apă călduţă mâinile şi aplică un ulei de cocos, argan sau chiar şi măsline sau orice altă cremă hidratantă ai la îndemână.

Dacă vei urma această procedură de 2 ori pe săptămână, unghiile tale vor deveni mai puternice şi mâinile mai fine, catifelate şi hidratate.

Tot de cojile de ou poate beneficia şi dantura ta, şi pentru asta este necesar ca la un sfert de cană de coji de ou pisate să adaugi 2 linguri de ulei de cocos şi o lingură de bicarbonat de sodiu.

Aceste ingrediente bine amestecate devin pasta de dinţi ideală.

Mineralele din coaja de ou vor contribui activ la meţinerea sănătăţii dentare.

Mai multe