VIDEO: Ghimbirul poate veni de hac cancerului

23 iulie 2014   Puterea plantelor

Ghimbirul este recomandat şi ca afrodisiac şi poate da rezultate promiţătoare în problemele impotenţei. Are acţiune benefică asupra fertilităţii, creşte volumul spermei şi ajută în caz de fatigabilitate sexuală.

Cu alte cuvinte, indicaţiile medicale ridică ghimbirul la rang de „doctor generalist“.

Protejează de cancerul de colon

De curând, proprietăţile curative ale acestei plante s-au extins şi în sfera cancerelor. Cercetătorii americani au făcut un studiu pentru a vedea dacă ghimbirul poate preveni şi inhiba formaţiunile canceroase colorectale.

Concluziile oamenilor de ştiinţă de la Universitatea Emory din Georgia, Atlanta-SUA, care au fost publicate la Institutul Naţional de Sănătate PubMed, arată că ghimbirul poate reduce proliferarea celulor canceroase şi poate preveni apariţia lor.

Experţii recomandă administrarea de capsule cu ghimbir, pudră de ghimbir, care poate fi utilizată şi la mâncăruri, având un gust acrişor-piperat, şi infuziile concentrate de ghimbir.

Pentru a prepara infuzia ai nevoie de 4 felii de rădăcină de ghimbir la 250 ml de apă sau de pudră totală din rizomi, măcinată la rece. Se consumă câte 365 mg de 2 ori pe zi.

Pudra se poate administra dimineaţa şi seara, în timpul mesei, luată cu un pahar cu apă. Poţi găsi recipiente cu pudră de ghimbir în farmacii.

Durerile de dinţi trec cu cataplasme cu ghimbir

Nevralgiile dentare pot fi ameliorate cu următorul remediu. Fă cataplasme din rădăcină proaspătă sau o lingură de rădăcină uscată şi umezită, pusă într-un pansament sau o pânză uscată şi apoi aplică pe dinţii şi măselele care dor.

De asemenea, tot pentru durerile puternice de dinţi, până ajungi la medicul stomatolog, poţi scăpa de durere cu ajutorul soluţiei din: 10-15 picături de tinctură de ghimbir, diluată în 100 ml de apă caldă.

În această soluţie se înmoaie un pansament steril, care se aplică atât pe obraz unde e zona dureroasă, cât şi pe dintele cu probleme. Baie cu pulbere de ghimbir în caz de degerături

Pentru degerăturile frecvente în acest sezon, poţi apela la un ajutor de încredere: baia cu rădăcină de ghimbir.

Pe lângă faptul că ameliorează simptomele degerăturilor, baia în care se adaugă pudră din rădăcină de ghimbir, 4 linguri de pudră la o baie caldă, generală, poate avea efect relaxant şi antistres.

Mai multe