Urzicile, leacul primăverii

3 martie 2016   Puterea plantelor

Alergiile

Alergiile de primăvară pot fi ameliorate dacă apelezi la ceaiul de urzică. Frunzele plantei sunt bogate în antioxidanţi, cât şi în minerale şi vitamine. Pui 250 de ml de apă clocotită peste o linguriţă de frunze mărunţite şi laşi să infuzeze 10 minute. Bei două căni pe zi, timp de o lună.

Astenia

Şi astenia de primăvară poate fi tratată cu ajutorul urzicilor. Acestea sunt bogate în complexul de vitamine B, vitamina A, dar şi în potasiu, fier şi magneziu. Poţi apela la tinctura de urzici, pe care o poţi obţine din doi-trei pumni de urzici bine mărunţite, peste care pui alcool de 70 de grade, cât să le acopere.

Le laşi la macerat două săptămâni, într-un loc întunecat. Iei câte 20 de picături pe zi, pe care le dizolvi în puţină apă, după mese. Remediul nu este recomandat şi dacă suferi de ulcer sau de gastrită.

Adenomul de prostată

O altă afecţiune care poate fi tratată cu ajutorul infuziei de urzici este adenomul de prostată. Bei câte doi litri de infuzie de urzică pe zi, cură pe care o ţii o lună de zile. Faci o pauză de două săptămâni, după care o poţi repeta. De asemenea, remediul le este de ajutor şi bărbaţilor care au fost operaţi de cancer de prostată.

De ajutor în diabet

Această plantă ajută şi la reglarea glicemiei, de aceea este utilă persoanelor care suferă de diabet. Poţi face o cură de o lună de zile, perioadă în care să bei suc proaspăt de urzici, câte o jumătate de cană, în fiecare dimineaţă.

Contra viermilor intestinali

Această plantă are proprietăţi antibacteriene, de aceea este utilă celor care suferă din cauza viermilor intestinali. Cel mai indicat este decoctul. Peste două linguriţe de frunze de urzică mărunţite torni o cană cu apă fierbinte şi laşi la infuzat 15 minute. Se bea neîndulcit, dimineaţa, pe stomacul gol.

Mai multe