Remediile care te scapă de durerile reumatice

4 decembrie 2015   Puterea plantelor

Remediile care te scapa de durerile reumatice - Coacăz

Unul dintre cele mai eficiente remedii care calmează durerile articulare sunt cele cu frunze de coacăz negru. Acestea sunt recunoscute pentru proprietăţile lor antiinflamatoare.

De asemenea, ele au şi acţiune diuretică, favorizând eliminarea acidului uric, care întreţine şi agravează inflamaţiile. Prepari o infuzie din două linguriţe de frunze de coacăz negru mărunţite, peste care torni o cană cu apă. Laşi la infuzat 10 minute. Bei de două ori pe zi, timp de trei săptămâni.

Remediu cu hrean pentru durerile reumatice

Unul dintre cele mai folosite leacuri din popor contra reumatismului este hreanul. Razi una-două rădăcini de hrean, apoi pui amestecul într-un tifon şi aplici pe zonele afectate, nu mai mult de10 minute. Faci tratamentul o dată pe zi, până când scapi de dureri.

Ardei iute pentru reumatism

Un leac cunoscut din bătrâni împotriva durerilor reumatismale este ardeiul iute. Toci doi-trei ardei iuţi, apoi îi pui într-un borcan. Torni peste ei o jumătate de cană de apă şi o jumătate de cană de alcool dublu rafinat. Laşi la macerat 10 zile, apoi treci printr-un tifon şi depozitezi leacul în cămară, într-un recipient din plastic.

Aplici comprese cu tinctură de ardei iute pe locul dureros de două ori pe zi, un sfert de oră, până la ameliorarea problemei.

Gheara-diavolului

Această plantă are puteri miraculoase în ceea ce priveşte tratarea reumatismului. Conţine harpagozide, substanţe cu puternice proprietăţi antiinflamatoare şi analgezice.

Iei câte o capsulă cu pulbere de gheara-diavolului de trei ori pe zi, înainte de masă, timp de o lună. Nu doar că ajută la calmarea durerilor, dar îmbunătăţeşte şi mobilitatea articulaţiilor. Remediul nu este recomandat femeilor însărcinate, pentru că poate să provoace contracţii.

Salcia albă - remediu pentru durerile reumatice

Cunoscută drept aspirina naturală, salcia albă are acţiune antireumatică, sedativă şi antiinflamatoare. De aceea, este foarte eficientă în tratarea problemelor articulare.

Poţi prepara un ceai, din două linguriţe de scoarţă de salcie uscată, la o cană cu apă fierbinte. Laşi la infuzat 10 minute, apoi strecori. Bei două căni pe zi, trei săptămâni.

Mai multe