Remedii naturiste miraculoase cu ulei de struguri

9 septembrie 2015   Puterea plantelor

Uleiul obţinut din sâmburi de strugure prin presare la rece conţine cantităţi importante de vitamine E şi F, de minerale precum zincul, cuprul, seleniul şi procianidine, o substanţă care are proprietăţi antiîmbătrânire, fiind de 50 de ori mai puternică decât vitamina E şi de 20 de ori mai puternică decât vitamina C.

Iată în ce afecţiuni este indicată folosirea uleiului de struguri!

Remedii naturiste miraculoase cu ulei de struguri - colesterol

În prezent, uleiul de samburi de struguri este considerat cel mai bun medicament-aliment pentru scăderea şi menţinerea la cote normale a nivelului colesterolului.

Pentru menţinerea elasticităţii vaselor de sânge şi pentru scăderea colesterolului, este de ajuns să adaugi trei linguri de ulei de sâmburi de struguri în salatele tale sau să-ţi faci un obicei din a lua zilnic două linguri din acest ulei.

Este recomandat mai ales celor care consumă multe prăjeli şi grăsimi, pe care o cură de minim şase luni îi va păzi de boli de inimă.

Remedii naturiste miraculoase cu ulei de struguri - varice şi hemoroizi

Consumul zilnic al acestui ulei previne apariţia dilataţiilor venoase anormale şi, mai mult, poate micşora venele varicoase. Se consumă în salate de crudităţi, câte 3-4 linguri pe zi, tratamentul fiind pe termen lung, cel puţin un an. Este recomandat şi pentru tratarea umflării picioarelor şi a senzaţiei de greutate în picioare.

Remedii naturiste miraculoase cu ulei de struguri - arterioscleroza

Uleiul de samburi de struguri oferă pereţilor arterelor o protecţie excepţională la depunerile de colesterol. Pentru obţinerea acestor efecte, se fac cure de lungă durata (cel puţin 1 an), cu acest ulei presat la rece, din care se administrează minimum 20 de grame zilnic.

Remedii naturiste miraculoase cu ulei de struguri - boala Alzheimer

S-a constatat că în zonele unde se consumă acest ulei (în Franţa şi în Italia), bolile cardiovasculare nu sunt o ameninţare pentru populaţie.

Locuitorii din aceste ţări nu au probleme nici cu sistemul nervos, iar substanţele antioxidante din sâmburii de strugure sunt eficiente deoarece opresc procesele degenerative care afectează creierul la vârstnici. Studiile pe această temă demonstrează că dieta cu acest ulei este un antidot promiţător împotriva Alzheimului.

Remedii naturiste miraculoase cu ulei de struguri - dureri articulare (reumatism)

Cercetările au evidenţiat efectul uleiului de sâmburi de strugure şi în cazul afecţiunilor reumatice. Bolnavii de artrită, care au introdus în dietă acest ulei, au constatat o reducere a durerilor datorate inflamaţiilor. Cura a avut efecte foarte bune după ce aceşti bolnavi au consumat zilnic câte 30 ml de ulei, vreme de două-trei luni.

Remedii naturiste miraculoase cu ulei de struguri - imunitate scăzută

O cură cu 25 de grame de ulei de struguri pe zi, menţinută minimum o luna, ajută la mărirea rezistenţei organismului la factorii infecţioşi.

Remedii naturiste miraculoase cu ulei de struguri - vedere obosită

O altă virtute a acestui sortiment de ulei, şi nu una dintre cele mai puţin însemnate, este aceea că îmbunătăţeşte vederea, astfel ca vasele de sânge din ochi să funcţioneze mai eficient. Cura cu acest ulei se recomandă persoanelor cu tulburări de vedere datorate vârstei sau din cauza unor probleme circulatorii.

Remedii naturiste miraculoase cu ulei de struguri - îmbătrânire

În cazul femeilor, uleiul de struguri ajută la menţinerea echilibrului hormonal, previne apariţia menopauzei premature, precum şi a unor fenomene cum ar fi uscarea pielii, apariţia pilozităţilor în exces, etc. La bărbaţi, previne impotenţa vasculară. Se consumă, zilnic, minimum 30 de grame, în salate de crudităţi (care îi potenţează efectul).

Mai multe