Păpădia ne scapă de toxine

2 mai 2014   Puterea plantelor

Noi o cunoaştem sub numele de lăptucă, păpălungă, guşa-găinii sau floarea-turcului. Francezii i-au zis „dent-de-lion“, care înseamnă dinte de leu, după frunzele zimţate ale plantei. În unele locuri denumirea populară a păpădiei trimite la proprietăţile diuretice pe care le are planta: „pissenlit“, care înseamnă „pipi în pat“, dacă ar fi să traducem cuvânt cu cuvânt. Diuretic natural Remediile din păpădie – infuzia, capsulele şi tinctura - sunt indicate în bolile de ficat, când este nevoie de o tonifiere a întregului organism. Păpădia este un bun diuretic, elimină toxinele şi apa în exces din ţesuturi.

Mai mult, preparatele din păpădie pot dizolva pietrele la rinichi şi îmbunătăţesc tranzitul intestinal, prevenind problemele digestive ca diareea şi constipaţia. Dacă vrei să slăbeşti, tot păpădia îţi vine în ajutor. Ai probleme cu acneea? Curele cu păpădie curăţă corpul de reziduuri şi reduc erupţiile cutanate.

Ceaiul din păpădie poate ţine sub control hipertensiunea, previne anemia şi scade nivelul colesterolului „rău“. Ultimele studii arată efecte pozitive şi în prevenirea diabetului şi a unor forme de cancer. Ca să beneficiezi de proprietăţile benefice ale păpădiei, foloseşte pentru ceai rădăcinile şi frunzele uscate. Acesta se obţine din 1 sau 2 linguriţe de plantă lăsată la infuzat 5 minute într-o cană cu 150 ml de apă fierbinte.

Mai poţi citi şi:

- Afecţiuni tratate cu ajutorul păpădiei

- Scapă de balonare cu ceai de păpădie

- Ai arsuri la stomac? Te ajută ceaiul de păpădie!

În doze mari, păpădia poate cauza eczeme şi probleme cu stomacul. De aceea, cel mai bine este să respecţi indicaţiile medicului fitoterapeut când urmezi un tratament cu această plantă.

* În caz de constipaţie, bea ceai de păpădie de 3 ori pe zi.

* Dacă observi că reţii apă multă în corp, consumă tot 3 căni cu ceai zilnic, pentru a împiedica ţesuturile să absoarbă mult lichid.

* În anemie, se recomandă consumul unei linguriţe cu suc proaspăt de păpădie sau de tinctură cu un pahar de apă, dimineaţa şi seara.

* Dacă suferi de hepatită, calculi biliari ori endometrioză, păpădia îţi poate ameliora durerile. Ia de 2 ori pe zi capsule cu extract de rădăcină de păpădie sau de 3 ori pe zi câte o linguriţă de extract lichid din această plantă.

Acest tratament poate dura aproximativ 2 săptămâni, dar medicul fitoterapeut îţi va spune exact durata curei cu păpădie, în funcţie de cât de gravă este afecţiunea de care suferi.

Poţi face acasă tinctură de păpădie. Ai nevoie de 100 ml de suc din rădăcină proaspătă de păpădie, 18 ml de alcool de 90°, 15 ml de glicerină şi 17 ml de apă. Găseşti ingredientele în magazinele naturiste ori în farmacii.

Încearcă să urmezi cura cu tije de păpădie în fiecare primăvară, ca să te bucuri de efectele sale de tonifiere şi detoxifiere. Culege 6 tije de păpădie cu flori cu tot, le speli şi le tai capetele, apoi le poţi consuma proaspete, timp de 2 săptămâni. Cura poate ameliora simptomele în caz de: gastrite, diskinezii biliare, gută, varice, ateroscleroză, diabet, litiaze biliare.

Din rădăcinile prăjite de păpădie se prepară un înlocuitor excelent al cafelei, dar care nu are proprietăţi stimulatoare. Frunzele şi florile pot fi gătite pe baie de aburi sau sub formă de salate în amestec cu alte verdeţuri. Au o aromă uşor amăruie, dar plăcută.

Mai multe