Merişorul combate infecţiile urinare şi previne recidivele
În tradiţia populară, ceaiul din frunze de merişor era utilizat ca remediu în episoadele de diaree, iar fructele, bogate în vitamina C, se foloseau pentru prevenirea scorbutului. În prezent, merişoarele sunt considerate în primul rând un adjuvant în caz de afecţiuni ale căilor urinare.
Merişorul pare să exercite o acţiune antiinflamatoare şi antioxidantă datorită compoziţiei bogate în substanţe precum mangan, antocieni şi flavonoide. Studiile au arătat că sucul din fructe de merişor băut 6 luni la rând le este util mai ales femeilor, pentru că le scade cu 20% riscul de recidivă în cazul infecţiilor urinare. Alte studii arată că infecţiile urinare cronice se tratează cu succes cu ajutorul sucului de merişoare (1 pahar pe zi), consumat alături de medicaţia recomandată de specialist. De asemenea, merişorul poate reduce inflamaţia la nivelul rinichilor. Iniţial, cercetările indicau că aciditatea merişoarelor este motivul posibil pentru care aceste fructe au efect antibacterian, însă ulterior s-a concluzionat că alta este componenta cea mai importantă. Merişoarele conţin o substanţă care acoperă pereţii rinichilor, vezicii urinare şi tubului colector, împiedicând astfel acumularea de bacterii în ţesuturi.
Poate scădea grăsimile din sânge
Deşi este nevoie de cercetări aprofundate, merişorul s-a dovedit util pentru unele persoane cu colesterol şi trigliceride mărite, reducând valorile acestora după 3 luni. Tinctura de merişor, care acţionează cel mai rapid în scăderea grăsimilor sangvine, este disponibilă în magazinele naturiste sau se poate prepara acasă. 50 g de fructe şi frunze de merişor se mărunţesc şi se pun într-o sticlă care se închide ermetic împreună cu 250 ml de alcool alimentar de 70°. Se lasă 15 zile la temperatura camerei, agitându-se sticla de mai multe ori pe zi, iar la finalul perioadei se strecoară. Se păstrează într-un recipient care se închide bine şi se administrează câte 1 linguriţă diluată în 100 ml de apă de 3 ori pe zi, cu o jumătate de oră înainte de masă.
Protejează vederea
Retina este stratul intern al globului ocular, adică locul în care se formează senzaţiile vizuale cu ajutorul unor celule speciale. Această parte a ochiului este vulnerabilă la razele ultraviolete provenite de la soare şi de la ecranele tele-foanelor şi calculatoarelor, iar antioxidanţii din merişoare pot avea un efect benefic asupra retinei, protejând-o de radicalii liberi. Încearcă un suc de merişoare proaspete sau un sirop preparat din aceste fructe. 250 g de merişoare se amestecă într-un borcan mare cu 1 kg de miere, care se înveleşte în hârtie sau într-un prosop, pentru ca lumina să nu ajungă la el şi se închide ermetic. Borcanul se scutură zilnic pentru 1 lună, la finalul căreia se va observa formarea unui suc roşiatic. Se va lua câte 1 linguriţă de sirop înainte de mesele principale, fie ca atare, fie diluat în 200 ml de apă.
Ajută la menţinerea greutăţii
Studiile preliminare sugerează că merişoarele pot inhiba acţiunea unei enzime necesare pentru digerarea grăsimilor din alimente, deci dacă acestea rămân nedigerate, corpul nu poate extrage caloriile din ele. În plus, merişoarele sunt sărace în calorii, deci pot fi consumate fără teama de îngrăşare. Remediile cu merişoare nu trebuie luate pe termen lung şi nici nu trebuie depăşite dozele indicate, pentru că pot da reacţii adverse precum greaţa şi vărsăturile.
Bine de ştiut!
Remediile cu merişoare nu trebuie luate pe termen lung şi nici nu trebuie depăşite dozele indicate, pentru că pot da reacţii adverse precum greaţa şi vărsăturile.
@unsplash