În ce condiţii cele mai populare ceaiuri pot fi periculoase pentru sănătate
Ceaiul este una dintre cele mai sănătoase băuturi pe care le poţi consuma. Acesta are efecte benefice în tratarea diabetelui, dar şi în reducerea riscurilor de a suferi un accident cerebral vascular sau un infarct.
Dincolo de efectele favorabile asupra sănătăţii, trebuie să ştii că majoritatea ceaiurilor pot face rău sănătăţii tale. O atenţie specială trebuie să acorde pacienţii care iau anumite medicamente.
Medicii spun că nu trebuie să bei mai mult de 3 sau 4 căni de ceai de plante. De asemenea, nu trebuie să-l bei după ce a stat în ibric peste noapte, riscul să dezvolte bacterii este ridicat.
Ceaiul verde Deşi ceaiul verde a fost asociat cu efecte benefice asupra organismului, acesta poate avea şi efecte nocive. Astfel, ceaiul verde pare să reducă densitatea minerală osoasă şi este contraindicat persoanelor cu risc de osteoporoză. De asemenea, ceaiul verde în exces irită stomacul.
O cană de ceai verde conţine 40 mg de cofeină, deci dacă bei mai mult de 2 căni/zi poţi avea neplăceri: insomnie, agitaţie, nervozitate sau chiar tremurul mâinilor. Gravidele şi mamele care alaptează au şi ele interdicţie de a consuma ceai verde.
Ceaiul de mentă
Ceaiul de mentă este unul din cele mai populare infuzii, fiind foarte răcoritor şi un aliat de nădejde în prevenirea şi tratarea a numeroase afecţiuni.Totuşi, ceaiul de mentă băut în exces, poate avea efecte neplăcute. De aceea, dacă suferi de constipaţie sau litiază biliară, evită-l.Poţi bea în schimb, ceai de tei sau de fructe.
Ceaiul de mentă nu este indicat în doze mari în ulcerul gastric sauduodenal. Nu se recomandă în sarcină şi alăptare.
Ceaiul negru
Din cauza conţinutului ridicat de cofeină, ceaiul negru poate produce insomnii, creşte cantitatea de acid gastric – agravând simptomele ulcerului, scade nivelul de sodiu / potasiu din sânge (datorită efectului diuretic) şi creşte tensiunea arterială.
Ceaiul negru, ca şi cafeaua, împiedică absorbţia fierului şi nu trebuie consumat înainte şi după masă. Poate fi consumat cu o ora înainte de masă şi la o oră şi jumătate după aceasta. Nu este recomandat în timpul sarcinii şi alăptării pentru că poate produce avort spontan, dezvoltarea lentă a fătului, poate produce malformaţii congenitale, anemie şi insomnie.
Ceaiul de muşeţel
Mulţi se bucură de efectele miraculoase ale ceaiului de muşeţel, dar puţini ştiu că pot avea şi reacţii adverse. Dacă ai probleme cu coagularea sângelui, evită muşeţelul, căci are efect de subţiere al acestuia şi creşte riscul de hemoragii. Este interzis copiilor sub 7 ani, deoarece are un efect calmat prea puternic.
Atenţie!
Pentru a beneficia de toate efectele pozitive ale ceaiului, respectă timpii de infuzie de pe ambalaje şi temperatura apei, care nu trebuie să depăşească 95 de grade