Cele mai bune remedii pentru hipertensivi
Numeroase leacuri şi-au dovedit eficienţa în caz de hipertensiune, mai ales în forma uşoară şi cea moderată. Totuşi, înainte de a începe terapia cu plante, trebuie să ceri acordul medicului curant, mai ales dacă iei şi antihipertensive. Asocierea celor două tratamente poate scădera prea mult tensiunea. Iata care sunt cele mai bune remedii pentru hipertensivi.
Remedii pentru hipertensivi cu usturoi
Virtuţile tămăduitoare ale usturoiului sunt cunoscute de peste 3.000 de ani şi potrivit Organizaţiei Mondiala a Sănătăţii, „această plantă poate fi utilă în caz de hipertensiune moderată”. Usturoiul are efect diuretic şi vasodilatator asupra vaselor periferice, ceea ce ajută la scăderea presiunii sângelui.
La acestea se adaugă beneficiile în ceea ce priveşte reducerea colesterolului, precum şi acţiunea antioxidantă şi antiinflamatoare, cu efecte pozitive asupra inimii. În scop terapeutic, poţi consuma zilnic 1-3 căţei de usturoi zdrobit. Pentru că poate subţia sângele, persoanele care iau tratament cu anticoagulante şi cele care urmează să facă operaţie nu trebuie să consume usturoi în cantităţi mari. Păducelul
Această plantă este un ajutor de nădejde pe care pot conta persoanele cu hipertensiune. Păducelul, care este numit şi „cardiologul naturii”, are acţiune relaxantă asupra muşchilor inimii, ajutând la scăderea TA. Păducelul este adesea indicat şi în tahicardie şi în insuficienţă cardiacă moderată.
Nervozitatea, anxietatea şi hiperactivitatea, care agravează hipertensiunea, pot fi, de asemenea, reduse cu ajutorul remediilor de păducel. În acest scop este indicat ceaiul, care se prepară din 1-2 linguriţe de flori uscate la o cană cu apă fierbinte, lăsate la infuzat 10 minute. Se beau 2-3 căni zilnic, într-o cură de 3 săptămâni. Cere acordul medicului dacă urmezi tratament cu antihipertensive, cu antiaritmice sau cu vasodilatatoare.
Un compus din frunzele de măslin (oleuropein) are acţiune hipotensoare, vasodilatatoare şi reglatoare a nivelului ritmului cardiac. Aceste beneficii recomandă frunzele de măslin în hipertensiunea uşoară şi în cea moderată.
În plus, acest remediu ajută şi la normalizarea nivelului de zahăr din sânge şi al colesterolului. Infuzează 3 linguriţe de frunze de măslin la 1 litru de apă clocotită, timp de 10 minute. Consumă 3 căni pe zi, timp de o lună.
Remedii pentru hipertensivi cu hibiscus
Florile de hibiscus conţin antocianozide, pigmenţi care imprimă culoarea specifică şi care protejează vasele sangvine, fiind de un real folos când vine vorba de scăderea presiunii sângelui.
De asemenea, hibiscusul poate scădea colesterolul „rău” şi are acţiune antiinflamatoare. În cadrul unei cercetări desfăşurate în Iran, s-a constatat că la persoanele care au primit extract din flori de hibiscus pe o perioadă de 12 zile s-a observat o scădere a tensiunii cu 11%. În caz de hipertensiune uşoară sau moderată, se poate încerca ceaiul din flori de hibiscus.
Infuzează timp de 10 minute 3 linguri de plantă uscată la 1 litru de apă, apoi filtrează. Poţi bea zilnic cel mult 4 căni cu această infuzie, atât cât este nevoie, însă numai cu acordul medicului.
Planta conţine protopină, o substanţă activă recunoscută pentru proprietăţile sedative, motiv pentru care remediile pe bază de fumariţă sunt prescrise în caz de hipertensiune şi tulburări de ritm cardiac, precum şi pentru calmarea stărilor de anxietate.
În astfel de probleme, se poate prepara următorul remediu: se infuzează un sfert de oră 4 linguri de amestec de plante (150 g frunze de fumariţă, 150 g de frunze de măslin şi 150 g de flori de păducel) într-un litru de apă fierbinte. Se infuzează şi se pot consuma câte 6 căni pe zi, într-o cură a cărei durată trebuie să fie recomandată de medic.
Remedii pentru hipertensivi cu frunzele de coacăze
Flavonoidele din compoziţia frunzelor de coacăze au acţiune hipotensoare. Remediul are efect diuretic, fiind un tonic general, cu beneficii şi în caz de reumatism şi gută.
Persoanele cu hipertensiune uşoară şi moderată pot încerca o cură de 20 de zile pe lună (cel mult 3 luni) cu o infuzie obţinută din 5 linguri de frunze de coacăze în jumătate de litru de apă fiartă. Se lasă acoperit 15 minute, se filtreză, apoi se bea o cană dimineaţa, una la prânz şi una seara.
Substanţele conţinute de această plantă, printre care se numără alcaloizii şi sărurile minerale, recomandă talpa-gâştei în ţinerea sub control a tensiunii arteriale.
Planta are proprietăţi tonice, sedative cardiace şi nervoase, vasodilatatoare periferice şi hipotensoare. Este indicată infuzia (2 linguriţe de plantă la 250 ml de apă fierbinte), din care se iau zilnic cel mult 4 linguri.