Care sunt ceaiurile care te pot îmbolnăvi

4 iulie 2016   Puterea plantelor

Excesul de ceai verde îţi provoacă insomnii

O cană de ceai verde conţine 40 de mg de cofeină. De aceea, dacă bei mai mult două-trei căni pe zi, poţi avea parte de surprize neplăcute. Insomnia, tremuratul mâinilor sau stările de nervozitate excesivă pot fi rezulatul numărului pierdut de căni de ceai verde pe care le-ai băut.

Mai poate agrava simptomele sindromului premenstrual. Mai mult, dacă suferi de hipertensiune arterială, ulcer sau gastrită, este bine să-l eviţi.

Carii, din cauza ceaiului de măceşe

Din cauza unor substanţe care se găsesc în sâmburi, ceaiul preparat din fructe uscate de măceşe poate fi dăunător.

În cazul în care te-ai apucat de o cură cu un astfel de ceai şi ai insomnii, ameţeli sau stări de greaţă, treci la o altă combinaţie de plante. Totodată, consumat în exces (mai mult de trei căni pe zi), ceaiul de măceşe poate afecta smalţul dinţilor.

Nu pune lapte în ceai!

Dacă ai obiceiul să bei ceai negru, în care adaugi lapte, află că nu este sănătos. O echipă de cercetători de la Spitalul Berlin Charite, din Germania, a descoperit că proteinele din lapte, în combinaţie cu anumiţi compuşi ai ceaiului negru, reduc efectele benefice. Aşadar, ceaiul nu va mai fi util. De aceea, trebuie băut după patru-cinci minute de la fierbere, căci, dacă este prea fierbinte, îţi poate afecta esofagul.

Seara, fără ceai diuretic

Înainte cu câteva ore de a merge la culcare, sunt de evitat ceaiurile care au proprietăţi diuretice. Este vorba despre ceaiul de coada-şoricelului, cozi de cireşe, merişor. Aşadar, ai grijă să nu bei ceaiuri din aceste plante seara.

Un alt tip de infuzie care nu este indicat seara este cel negru, având un conţinut ridicat de cofeină. Băut înainte de culcare, ar putea să-ţi dea o stare de agitaţie şi de nelinişte. De aceea, este mult mai potrivit pentru prima parte a zilei. O ceaşcă de ceai neagru conţine în jur de 60 de miligrame de cofeină.

Mai multe