Tratează infecţiile genitale în mod naturist

28 septembrie 2017   Problemele tale

Orice simptom apare în zona genital fie că este vorba despre mâncărime, iritaţie, senzaţia de usturime la urinare fie prezenţa mirosului neplăcut trebuie să te pună pe gânduri şi să mergi la un consult.

Cu cât vei amâna mai mult acest moment cu atât mai greu va fi să tratezi în timp util afecţiunea, în plus anumite infecţii pot fi transmise foarte uşor prin intermediul actului sexual, deci nu vei fi doar tu afectat ci şi partenerul, care o bună perioadă de timp poate să nu prezinte nici un simptom.

În cazul infecţiilor genitale se recomandă ca tratamentul să fie urmat de ambii parteneri pentru a evita o recidivă.

Cea mai frecventă cauză a apariţiei infecţiilor genitale se datorează creşterii consumului de antibiotice care pot afecta flora bacteriană normală a vaginului şi permit astfel multiplicarea bacteriilor şi ciupercilor.

Antibioticele şi apariţia candidozei

Una dintre cele mai răspândite probleme la nivelul aparatului genital este dezvoltarea unei ciuperci cunoscută sub denumirea de Candida Albicans. Aceasta face parte din flora intestinală a organismului fiind controlată în mare parte de sistemul imunitar şi microorganismele cu rol protectiv.

Se regăseşte în gât, cavitate bucală, tractul intestinal dar şi în vagin, iar în cazul administrării de antibiotice o perioadă mare fără a administra şi un probiotic chiar şi după terminarea tratamentului cu antibiotic poate afecta flora intestinală şi să contribuie la apariţia candidozei.

Trichomonas Vaginalis se transmite prin contact sexual

Tricomoniaza este afecţiunea cauzată de parazitul Trichomonas Vaginalis care se transmite prin contact sexual neprotejat, şi într-un interval de 5-28 de zile va fi semnalat prin prezenţa unei secreţii cu miros jenant şi de culoare verde-gălbui.

Din păcate vaginul este unul dintre cele mai ideale medii pentru dezvoltarea acestei afecţiuni, bărbaţii fiind doar purtători ai parazitului, neavând condiţii propice dezvoltării acestei afecţiuni.

Cea mai bună variantă de tratament naturist în acest caz o reprezintă ceaiul de merişor şi un aport mărit de vitamina C

În cazul bărbaţilor unul din semnele prevestitoare ale acestei afecţiuni o prezinţă senzaţia de usturime la urinare ce adesea este trecută cu vederea. Un tratament complementar ar fi spălarea organului sexual cu betadină şi consultul ginecologic împreună cu partenera pentru a se urma acelaşi tratament.

Află cum îţi poţi îmbunătăţi viaţa sexuală AICI

Chlamydia nu prezintă simptome

Există şi infecţii asimptomatice ce poate fi contactată de către bărbaţi deşi cel mai adesea apare la femei şi aceasta se numeşte Chlamydia.

Netratată corespunzător şi la timp conduce la sterilitate, din păcate această afecţiune poate fi transmisă la naştere copilului, motiv pentru care nu trebuie să ignori consultul ginecologic de două ori pe an pentru a te asigura că totul este în regulă.

Tratamentele naturiste

Afecţiunil descrise mai sus pot fi combătute prin administrarea de plante medicinale chiar şi preventiv, prin intermediul spălăturilor vaginale cu diferite plante şi o alimentaţie corespunzătoare.

Astfel, plante precum lavanda,tea tree, usturoiul, frunzele de strugurii ursului, ulmul alunecos sunt doar câteva dintre tratamentele naturii ce te pot salva într-o astfel de situaţie deoarece au capacitatea de a ucide microorganismele dăunătoare, fiind dezinfectante şi astringente.

Combină 3 picături de ulei senţial de lavandă şi tea tree cu 3 ceşti de apă caldă şi 2 linguri de iaurt, amestecă-le bine şi spală zona vaginală o dată pe zi, în cazul în care observi că după 5 zile consecutive de tratament naturist simptomele persistă, atunci nu ezita să apelezi la medicul ginecolog.

Iaurtul, adjuvant în infecţiile vaginale

Iaurtul reprezintă o bună sursă de probiotice ce nu ar trebui să lipsească din alimentaţia ta, însăşi spălăturile cu iaurt ajută la reducerea bacteriilor nedorite, mai ales a ciupercilor, având efect calmant.

Chiar dacă sistemul reproducător feminin conţine celule imune responsabile cu apărarea organismului de posibilele infecţii, în cazul unui sistem imunitar scăzut acesta are nevoie de ajutor extern, astfel că se recomandă ceaiul de echinaceea care ajută la îndepăratarea infecţiilor şi întărirea imunităţii.

Mai multe