Tratează hemoroizii naturist
Această afecţiune a aparatului excretor se poate dezvolta atât intern pe traiectul colonului, cât şi extern, devenind destul de dureroşi şi incomozi.
Printre cele mai cunoscute modalităţi de combatere a hemoroizilor se află intervenţia chirurgicală, fototermocoagularea hemoroizilor cu raze infra-roşii sau excizia lor cu ajutorul radiofrecvenţei. Pe lângă aceste proceduri care se fac în cabinetul medicului de specialitate, sunt şi câteva metode naturiste care îţi pot fi de mare folos.
Ceaiurile şi mişcarea
Sedementarismul este un mare pericol la adresa sănătăţii tale, dacă în plus ai început să te confrunţi şi cu apariţia hemoroizilor atunci este momentul să apelezi la băi de şezut din plante precum coada şoricelului, muşeţel, tătăneasă sau troscot. Cel mai bine ar fi să amestecă câte două linguri din aceste plante să faci un mix peste care să adaugi 2 litri de apă fiartă. Lasă-l la infunzat 10 minute apoi jumătate trebuie folosit la baia de şezut şi jumătate trebuie băut pe parcursul zilei.
Este necesar să consumi acest ceai zilnic timp de cel puţin o lună pentru a observa apoi rezultatele. De asemenea este imperios necesar să te abţii de la a consuma mâncăruri extrem de picante, să eviţi pe cât posibil statul pe scaun mai mult de o oră fără să te ridici.
Cataplasma cu argilă
Pentru tratarea hemoroizilor externi cea mai bună soluţie naturistă pare a fi cataplasma cu argilă. Astfel că, este necesar să amesteci un pumn de argilă cu apă caldă până obţii o pastă omogenă pe care trebuie apoi să o pui pe zona afectată şi să o laşi să acţioneze timp de o oră. În cazul în care hemoroizii nu sunt foarte tare inflamaţi, poţi aplica cataplasma o dată la trei zile, în caz contrar se recomandă folosirea ei zilnic.
Află cât de eficiente sunt gălbenele în tratarea hemoroizilor AICI
Băile de şezut cu pelin
Pelinul este una dintre cele mai bune plante pentru băile de şezut atunci când vine vorba de sănătatea aparatului genital şi excretor. Şi în cazul hemoroizilor, pelinul este util deoarece ajută la calmarea durerilor.
Pentru a te bucura de beneficiile sale amestecă 2-3 linguriţe de pelin uscat cu 2-3 litri de apă fierbinte în care să pui şi 2 linguri de coajă de stejar uscată. Aceasta din urmă este de folos deoarece are o acţiune cicatrizantă.Lasă la infuzat 10 minute apoi fă baia de şezut care ar trebui să dureze cel puţin 15 minute. Pentru efecte de durată se recomandă ca acest tratament să îl faci o dată la 3 zile pe parcursul unei luni.
Dieta pentru combaterea hemoroizilor
Alimentaţia haotică şi neechilibrată se va resimţi cu siguranţă asupra asupra colonului tău, iar o digestie leneşă va contribui favorabil al dezvoltarea hemoroizilor.
Primul pas în combaterea acestei afecţiuni este alimentaţia, evitarea pe cât posibil dacă nu se poate complet a mâncărurilor grase, picante, fast food. Asigură-te că la fiecare masă consumi suficiente legume, fructe, cereale, deoarece este necesar ca alimentaţia ta să conţină suficiente fibre pentru a putea ajuta şi corecta digestia.
În cazul în care îţi plac castanele poţi să optezi pentru un piuere de castane cu miere pe care să îl consumi atât la micul dejun cât şi la cină. Pare a fi un leac bun pentru a combate această problemă de la interior spre exterior.
Adaugă seminţele de in în salate, în shake-uri, în sucuri de câte ori poţi, acestea au un efect laxativ blând, calmant dar şi antiinflamator. Astfel că dacă alegi să consumi de două ori pe zi seminţe de in măcinate şi să consumi foarte multă apă, nu doar că hemoroizii tăi vor dispărea, dar şi digestia se va modifica considerabil în bine.