Sucul de cartof, un bun pansament gastric

29 martie 2017   Problemele tale

Cartoful este plin de substanţe nutritive, precum, vitamina C, tiamină (B1), niacină (B3) şi potasiu, astfel că nu ar trebui să-l ocoleşti. Ştiai că o jumătate de cană de zeamă de cartof crud conţine aproximativ 27% din cantitatea de potasiu recomandată zilnic, iar aceeaşi cantitate de suc îţi furnizează în jur de 50% de vitamina C, din cât ai nevoie în fiecare zi?

Vorbind de vitamina B1, ½ de cană de suc de cartof îţi asigură circa 22% din doza de care ai nevoie zilnic, iar la vitamina B3 vorbim de un procent de aproximativ 22.5% din doza recomandată zi de zi.

Reduce intensitatea simptomelor ulcerului

Sucul obţinut de la cartoful crud combate aciditatea gastrică, ulcerele, având rolul de a calma şi cicatriza mucoasele tubului digestiv. De asemenea, reduce spasmele, şi este un bun diuretic, dar şi emolient.

Se bea dimineaţa pe stomacul gol, 50 de ml de suc proaspăt de la cartof.

Cum procedezi

Razi un cartof crud şi storci până obţii un suc. Se bea imediat, pentru că se oxidează foarte repede. Dacă ai storcător procedezi aşa: tai cartoful în cubuleţe, apoi le pui în storcător. Sucul se bea atunci, nu mai târziu.

Unele persoane preferă să asocieze cartoful cu alte fructe şi legume din cauza gustului metalic.

Scade aciditatea stomacală

Deşi acest remediu s-a transmis din generaţie în generaţie, fiind testat în întreaga lume, s-au făcut şi studii pentru a vedea cât de eficient este. Astfel că, în anul 2006, cercetătorii de la Universitatea din Freiburg, Germania, au efectuat o cercetare în acest sens şi au concluzionat că ⅔ dintre subiecţii care au luat acest tratament naturist au constatat ameliorări vizibile. Studiul respectiv a fost publicat în Jurnalul de Fitomedicină.

Potrivit Jurnalului de Studii de Plante Medicinale (Journal of Medicinal Plants Studies) care în anul 2013 a publicat un articol pe această temă, s-a întărit ideea că acest suc ajută în problemele legate de balonare reducând aciditatea de la nivelul sistemului gastrointestinal, face minuni şi în cazul ulcerelor, şi curăţă intestinele, fiind un remediu natural împotriva gastritelor.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Manchester au descoperit o moleculă în acest suc care poate preveni dar şi vindeca pacienţii de ulcer, fiindcă luptă împotriva bacteriei care duce la îmbolnăvire.

Opreşte evoluţia cancerului de colon şi de ficat

S-au făcut o serie de studii pentru a vedea în ce măsură această leguminoasă poate combate celulele canceroase, descoperindu-se că o substanţă din cartof numită „patatin“ a ajutat în a stopa răspândirea celulor canceroase la şoarecii cu cancer de piele (melanom).

Savanţii în domeniul medical au descoperit că zeama de la cartoful crud, datorită substanţei respective ar face bine şi organismului uman în boli grave cum ar fi, cancerul de ficat şi colon.

Util şi în alte afecţiuni

Deoarece cartoful este bogat în antioxidanţi şi lipide ajută bolnavii care au probleme cu colesterolul şi au un nivel crescut de trigliceride. Şi suferinzii de artrită pot beneficia de ameliorarea simptomelor dacă iau în fiecare zi înainte de masă, 1-2 linguriţe de suc de cartof crud.

Cei care nu au suficientă vitamina C în corp se pot îmbolnăvi de scorbut, iar consumul regulat de suc de cartofi datorită conţinutului mare de vitamina C poate remedia sângerările gingivale sau grăbi vindecarea rănilor. Feliile de cartof aplicate la nivelul frunţii sunt bune contra durerilor de cap.

Pentru a îmbunătăţi funcţia ficatului poţi bea ceai din coji de cartofi cruzi. Ia un cartof mare, spală-l foarte bine şi curăţă-l de coajă. Pune cojile la fiert pentru 5 minute. Strecoară zeama obţinută şi bea după ce s-a răcit.

Elimină cearcănele

Datorită nutrimenţilor din cartof, faţa ta se va hrăni cu vitamine şi minerale şi se va hidrata căpătând un aspect sănătos şi strălucitor. Ai nevoie de un cartof crud pe care îl dai prin răzătoare. Apoi, masezi uşor tenul şi clăteşti. Dacă te-ai trezit cu ochii umflaţi sau ai cearcăne, poţi aplica o felie de cartof crud pe fiecare pleoapă. Lasă-le asă acţioneze câteva minute.

Contra arsurilor solare

Taie un cartof crud în felii subţiri şi pune-le pe suprafaţa afectată. Lasă câteva minute. Vei observa că durerea te va lăsa, iar pielea se va hidrata. Nu uita însă înainte să ceri sfatul medicului dacă ai făcut insolaţie.

Contraindicaţii

Pentru orice remediu cere sfatul medicului!

Nu bea mai mult de o jumătate de cană de suc de cartof zilnic pentru că altfel, un dozaj mai mare te poate îmbolnăvi, fiind toxic. Nu folosi pentru suc dar nici pe piele cartofii cu coajă verde deoarece conţin o substanţă extrem de nocivă, numită solanină. Această otravă se găseşte în coajă dar este şi în stratul cartofului verde. Afectează funcţiile neurologice şi cele gastrointestinale, provocând ameţeli, dureri de cap, vomă, diaree dar şi crampe. De asemenea, în doze foarte mari poate duce la halucinaţii, febră, pierderea simţurilor, paralizie, dilatarea pupilelor şi hipotermie, şi poate chiar ucide.

Mai multe