Soluţiile eficiente care te scapă de gazele la stomac

4 iulie 2018   Problemele tale

Dacă şi tu ai frecvent senzaţia că mai ai un pic şi explodezi, înseamnă că remediile noastre vin tocmai la fix. Apărute în cadrul digestiei, gazele la stomac sunt favorizate de mâncatul pe fugă, de vorbitul în timpul mesei, de anumite alimente (fasole, varză), dar şi de unele probleme de sănătate (constipaţie, colon iritabil).

Atunci când nu sunt eliminate, gazele duc la apariţia balonării, care poate da disconfort şi durere abdominală. Ca să nu ajungi acolo, îţi spunem noi ce remedii poţi încerca. În acest caz, fitoterapeuţii te sfătuiesc să foloseşti plantele carminative, adică acele remedii care favorizează eliminarea gazelor intestinale.

Coriandrul

Contra gazelor intestinale, îţi sunt de mare ajutor coriandrul, feniculul şi măghiranul, plante renumite pentru acţiunea lor calmantă a spasmelor gastrointestinale. Infuzia din coriandru o prepari dintr-o linguriţă de fructe zdrobite la 250 ml de apă clocotită. Ceaiul îl bei pe parcursul unei zile.

Din fenicul, prepară o infuzie din jumătate de linguriţă de fructe la 200 ml de apă fierbinte, din care bei câte puţin, după mesele principale. Tot sub formă de infuzie, poţi consuma măghiranul, din care ai nevoie de o linguriţă de plantă la 200 ml de apă fierbinte. Poţi bea câte trei infuzii de măghiran pe zi.

Cărbunele medicinal

Cărbunele medicinal are o mare putere de absorbţie, calitate care îl recomandă ca remediu eficient în eliminarea gazelor intestinale. Poţi lua câte două comprimate pe zi, la nevoie. Preventiv, înainte de a mânca alimente care balonează (mazăre, fasole, varză, linte), poţi lua o capsulă.

Atenţie! Nu lua cărbunele medicinal în combinaţie cu alte medicamente (le scade eficienţa), ci la o distanţă de cel puţin două ore.

Ghimbirul

Rădăcina acestei plante stimulează enzimele necesare digestiei, reduce spasmele stomacale şi elimină gazele intestinale.

Poţi consuma planta atât în stare proaspătă (mesteci o jumătate de felie), cât şi sub formă de ceai (fierbi 10 g de ghimbir în 300 ml de apă, timp de zece minute, trei căni pe zi), capsule (două pe zi) sau de tinctură (o linguriţă de tinctură diluată în 100 ml de apă, de trei ori pe zi).

Şi alte trucuri utile

- Ia înainte de masă o linguriţă cu puţină pulbere de chimen.

- Bea dimineaţa şi seara apă cu argilă (o lingură de argilă la 300 ml de apă; se lasă de seara până dimineaţa).

- Compresele abdominale cu bitter suedez.

Mai multe