Solutii pentru combaterea hemoroizilor
Toţi avem „hemoroizi”, vene care căptuşesc canalul anal ca nişte perniţe. În decursul a mai mulţi ani, aceste vene cresc în dimensiune şi se umplu cu sânge, mai ales când stai mult în şezând sau în picioare. Atunci, hemoroizii coboară spre exterior şi în timpul scaunului se pot rupe cauzând sângerări. Este de ajuns pentru a face din mersul la toaletă un calvar.
Această afecţiune delicată se formează în urma unei presiuni prea mari exercitate asupra venelor, din cauza constipaţiei, a efortului depus la defecaţie sau numai a statului îndelungat pe scaun.
Astfel, pentru a preveni apariţia hemoroizilor, trebuie evitată constipaţia. Drept urmare, este recomandat consumul de alimente cu efecte laxative naturale!
Solutii pentru combaterea hemoroizilor - Mierea
În miere se găseşte foarte multă fructoză. Acest zahăr acţionează ca un laxativ natural, deoarece atrage apa în intestin şi astfel înmoaie scaunul. Mierea conţine mai multă fructoză decât majoritatea celorlalte alimente.
Dacă ai scaunul dur şi probleme cu hemoroizii, este indicat să înlocuieşti zahărul rafinat sau îndulcitorii sintetici cu miere. Pune-o peste fructele proaspete şi vei obţine un beneficiu îndoit pentru digestia ta.
Solutii pentru combaterea hemoroizilor - Ghimbirul
Virtuţile terapeutice ale ghimbirului sunt de mult cunoscute. El conţine substanţe ce stimulează digestia, activând peristaltismul intestinal, care propulsează chilul de-a lungul intestinului. Avem numeroase posibilităţi de a beneficia de calităţile ghimbirului, căci el se întâlneşte pe piaţă sub diverse forme: proaspăt, uscat, glasat, conservat şi ca pulbere. Cel mai bun dintre ele este cel proaspăt, urmat de varianta glasată.
Mâncărurile cu carne şi legume, la care se adaugă puţin ghimbir proapăt, sunt o posibilitate avantajoasă.
Solutii pentru combaterea hemoroizilor - Muşeţelul
Se foloseşte extern, ca o compresă, tamponând hemoroizii, inflamaţiile şi porţiunile de piele iritate. Muşeţelul conţine o multitudine de compuşi, care acţionează adesea sinergic. Umezeşte un pliculeţ de muşeţel, aplică-l pe hemoroizii externi şi vei constata atenuarea simptomele chinuitoare.
Alimente de evitat
- Alcoolul - e diuretic şi el extrage lichidul din organism. În cazul când suferi de hemoroizi, ai nevoie de apă mai multă, nu mai puţină.
- Cafeaua - Un consum exagerat de cofeină scoate din organism mai mult lichid decât introduce. În cazul consumului zilnic, cofeina va perturba ritmul natural al colonului. De aceea, marii amatori de cafea ar trebui să-şi limiteze consumul la 5 ceşti pe zi sau mai puţin de atât, pentru a preveni constipaţia şi hemoroizii.
- Lactatele - Brânza, laptele şi îngheţata cu frişcă nu conţin deloc fibre sau doar o cantitate infimă. În schimb, ele conţin caseină, o proteină greu digerabilă, care favorizează constipaţia.
- Uleiurile - Persoanele cu hemoroizi n-ar trebui să consume uleiuri crude, cum ar fi cele de măsline, de soia, de germeni de porumb. Aceste uleiuri ung mucoasa gastrică, făcând mai dificilă digestia unor alimente, care ulterior se vor elimina mai greu din colon. Optează pentru grăsimile existente în alimentele neprelucrate: avocado, măsline, nuci, peşte.
- Alimentele condimentate - Felurile de mâncare iuţi sau puternic condimentate provoacă usturimi în zonele sensibile. Până la atenuarea simptomelor, alege mâncărurile cu un gust mai puţin agresiv.
- Ceaiul - Taninurile din ceai întăresc conţinutul intestinului, întârziindu-i evacuarea. Din acest motiv, ceaiul nu e o băutură indicată pentru pacienţii cu hemoroizi.