Seminţele îţi protejează sănătatea

12 septembrie 2009   Problemele tale

Seminţele de cânepă sunt unul dintre cele mai nutritive alimente. Gustul lor este similar cu cel de floarea-soarelui, motiv pentru care pot fi folosite la prepararea unor salate gustoase şi hrănitoare.

Seminţele de cânepă sunt mult mai valoroase din punct de vedere al conţinutului nutritiv decât seminţele de soia.

Conţin proteine, ceea ce face ca seminţele de cânepă să fie un aliment ideal pentru vegetarieni, înlocuind cu succes lipsa proteinelor de origine animală. Acizii graşi esenţiali omega 6 şi omega 3 din seminţele de cânepă previn apariţia bolilor cardio-vasculare.

Seminţele de in ajută la digestie

Seminţele de in se remarcă prin conţinutul de vitamina E, săruri minerale, calciu, potasiu, siliciu, fier şi fibre alimentare.

Fibrele interacţionează cu asimilarea grăsimilor şi, cel mai important, stimulează digestia. Datorită fibrelor, seminţele au efect laxativ, fiind indicate în tratamentul constipaţiilor cronice.

Alte benefiicii ale seminţelor de in sunt: scăderea trigliceridelor din sânge şi scăderea presiunii sangvine. De asemenea, infuziile de in ajută în cazul conjunctivitelor sau urciorului, iar uleiul de in, în colite.

Seminţele de dovleac protejează inima

Dintotdeauna, seminţele de dovleac au fost considerate de mare ajutor în eliminarea viermilor intestinali, a teniei sau a limbricilor.

Pe lângă faptul că ajută la eliminarea paraziţilor intestinali, desfundă vasele de sânge, reglează colesterolul şi stimulează activitatea rinichilor, seminţele de dovleac au un efect echilibrant glandular şi nervos.

Seminţele de dovleac sunt recomandate cardiacilor! Bolile de inimă, asociate unor valori crescute ale colesterolului, pot fi ameliorate cu ajutorul unei cure de seminţe de dovleac.

Seminţele de susan ajută la vindecarea arsurilor

Seminţele de susan sunt bogate în vitamine, în grăsimi şi proteine. Ele contribuie la fixarea magneziului, calciului, zincului şi fierului în organism.

O particularitate a uleiului de susan este prezenţa sesaminei, care ajută la scăderea colesterolului. Un amestec de seminţe de susan pisate ajută foarte mult în cazul arsurilor şi iritaţiilor.

Mai multe