Remedii mai puţin ştiute cu bicarbonat
Spălături în caz de paradontoză
La primele semne ale paradontozei, cum sunt sângerările gingivale, pe lângă tratamentul recomandat de medicul stomatolog, aplică şi unul naturist. Unul dintre aceste este cel cu bicarbonat şi aspirină. Pisezi 10 tablete de aspirină, le amesteci cu o linguriţă de bicarbonat de sodiu şi alta de sare de bucătărie. Curăţă dinţii cu amestecul obţinut, cu ajutorul unei periuţe de dinţi. Repetă procedura de 2 ori pe zi.
Şi mirosul neplăcut al gurii sau tartrul pot fi alungate cu bicarbonat de sodiu. Contra acestora, este indicată clătirea gurii sau gargara cu o soluţie făcută dintr-o linguriţă de bicarbonat şi un pahar de apă.
Te ţine departe de cistite
Din cauza bacteriei E. Coli care, odată ajunsă în intestin, se multiplică şi trece apoi în aparatul urinar, se poate ajunge la o afecţiune cum este cistita. Pentru a preveni această situaţia, dar şi la primele simptome ale cistitei (durere la urinare, oboseală), este de ajutor ceaiul de mesteacăn în care se pune un vârf de cuţit de bicarbonat. În acest mod, se păstrează un mediu alcalin.
Reduce intensitatea simptomelor candidozei
Tratamentul cu antibiotice poate să slăbească sistemul imunitar, situaţie care permite ciupercii candida albicans să provoace o infecţie numită candidoză vaginală. Se manifestă prin mâncărimi, usturimi la urinare, dureri abdominale. Pe toate le alină o soluţie cu bicarbonat de sodiu. Ai nevoie de 4 linguriţe de bicarbonat de sodiu şi un litru de apă caldă. Cu amestecul acesta faci spălături, câte una pe zi, 3 zile la rând.
Previne balonarea
Folosit la prepararea legumelor care duc la balonare şi flatulenţă, bicarbonatul previne neplăcerile provocate de digerarea incompletă a fibrelor şi carbohidraţilor. Pune puţin bicarbonat în apa în care fierbi conopidă, varză sau fasole boabe pentru a evita fomarea gazelor în tubul digestiv. Bicarbonatul este util şi în tratamentul ulcerului sau a arsurilor gastrice, întrucât scade aciditatea la nivelul stomacului.
Împotriva răcelilor
Când febra, inapetenţa şi durerile de cap nu-ţi mai dau pace, este posibil să te lupţi cu răceală sau cu gripă. Pe lângă un tratament adecvat, ai nevoie de o bună hidratare. Un amestec de suc de citrice, cu apă şi un pic de sare şi un vârf de cuţit de bicarbonat te ajută să elimini toxinele, să-ţi creşti imunitatea şi să stopezi multiplicarea bacteriilor. Durerile în gât le combaţi cu ajutorul gargarei cu apă amestecată cu bicarbonat.
Dacă ai şi nasul înfundat sau dureri de sinusuri, poţi folosi pentru curăţarea nasului o soluţie salină cu bicabonat. Ai nevoie de 250 ml de apă călduţă în care dizvoli o linguriţă de sare şi bicarbonat de sodiu. Când apare şi tusea, bea o dată sau de 2 ori pe zi câte o cănuţă de lapte în care ai pus o linguriţă de biocarbonat.