Păstura reface ficatul

14 aprilie 2017   Problemele tale

Păstura este un polen recoltat de albine şi modificat apoi în stup, astfel încât să conţină toate substanţele de care larvele au nevoie pentru a creşte şi a se dezvolta. Este considerat un leac valoros, deoarece conţine nutrimenţi esenţiali pentru sănătatea umană - complexul de vitamine B, proteine ​​şi aminoacizi. De asemenea, este un aliment esenţial pentru vegetarieni, dar şi un supliment alimentar util pentru cei ce ţin posturile.

Deşi există puţine studii ştiinţifice care să dovedească efectele păsturii, ea este recomandată de mulţi ca leac naturist, pentru că oferă energie, întăreşte sistemul imunitar şi are un efect benefic asupra digestiei. Totuşi, nu uita să discuţi mai întâi cu medicul dacă vrei să începi o cură cu păstură.

5 beneficii ale pâinii albinelor

Iată care sunt beneficiile păsturii, conform recomandărilor din medicina alternativă!

1. Digestie mai uşoară

O echipă de cercetători de la Centrul pentru Prevenţie al Universităţii Utah, SUA, a ajuns la concluzia că păstura conţine enzime digestive de la albine, care favorizează digestia. Păstura este consumată, printre altele, pentru a reface flora intestinală şi ca remediu pentru constipaţie sau diaree.

2. Întărirea sistemului imunitar

Lăudată din bătrâni pentru proprietăţile antivirale, antimicrobiene şi antiinflamatoare, păstura ajută organismul să lupte cu bolile. Păstura poate influenţa sistemul imunitar, stimulând flora intestinală, producerea de antioxidanţi şi de proteine, care protejează organismul de virusuri şi de efectele nocive ale radicalilor liberi, potrivit unui studiu.

3. Piele mai moale şi mai fină

Păstura poate fi aplicată şi pe piele, pentru a trata fisuri, porţiuni uscate, erupţii cutanate şi chiar eczeme. Aceste beneficii sunt conferite de aminoacizii şi vitaminele conţinute, care ajută la regenerarea celulelor pielii.

4. Mai multă energie

Din cercetările efectuate la centrul pentru şitiinţe medicale al Huntington College a reişit că păstura conţine o serie de aminoacizi, vitaminele A, C, D, E, K, complexul B - B5 (acid pantotenic), niacină -, şi bioflavonoide, care îi furnizează organismului energia de care are nevoie.

5. Mai puţine reacţii alergice

Mulţi terapeuţi recomandă păstura cu scopul de a reduce activarea celulelor mastocite, care eliberează histamină atunci când un alergen pătrunde în organism. Pentru a ajunge la această, cercetătorii de la Facultatea de Medicină a Universităţii Juntendo din Japonia au hrănit un grup de şoareci de laborator zilnic cu păstură. Cantitatea de mastocite a acestora a scăzut, iar organismul lor a produs mai puţină histamină. Dar, atenţie! Ţineţi cont de faptul că, pentru atestarea ştiinţifică a acestor efecte, sunt necesare studii şi testări mai numeroase şi mai aprofundate şi că păstura poate fi periculoasă dacă eşti alergic la miere sau la înţepături de albină, ori în cazul în care consumul de polen accentuează o altă alergie de care suferi.

Extrapont

Atenuarea neplăcerilor menopauzei

Cercetătorii de la Centrul Medical NYU Langone din New York au efectuat un studiu, pentru a testa efectele păsturii, ale lăptişorului de matcă şi ale polenului de iarbă (Pueraria Mirifica) asupra femeilor aflate la menopauză. Participantele la studiu au raportat o scădere a uscăciunii vaginale, precum şi o atenuare a anumitor simptome ale menopauzei - iritabilitatea, modificări ale dispoziţiei, bufeuri.

Ştiai că...

...păstura a fost inclusă în alimentaţia omului cu multe secole în urmă? Unele triburi de indieni o luau cu ei la vânătoare, iar şamanii o foloseau pentru vindecarea unor boli. Conform unor scrieri vechi, şi vikingii o includeau în proviziile lor pentru călătoriile lungi, pe mare.

Mai multe