„Medicamente“ care elimină apa din corp

23 iulie 2015   Problemele tale

Senzaţia de balonare, umflăturile gleznelor şi edemul picioarelor sunt doar câteva dintre semnele care arată că organismul tău reţine apă. Deşi în ultima perioadă tot mai multe persoane doresc să scape de retenţia de apă, respectiv să piardă în greutate, soluţia optimă nu este reprezentată de medicamentele diuretice.

Acestea au ca scop creşterea excreţia urinare şi eliminarea apei din organismului, însă nu trebuie administrate decât atunci când medicul indică. În cele mai multe din cazuri, ele sunt recomandate în caz de hipertensiune arterială sau edeme (care apar în urma insuficienţei cardiace, a unei boli renale sau a cirozei hepatice). Suplimentele pe bază de plante, de ajutor De ajutor în cazul retenţie de apă sunt suplimentele pe bază de plante şi de minerale. Printre suplimentele oferite de natură se numără cele care conţin merişor, urzică, ghimbir, pătrunjel, păpădie, ceai verde, seminţe de ţelină, dar şi hrean.

Aceste remedii sunt recunoscute pentru proprietăţile lor diuretice şi cele de detoxificare. Suplimentele de aceste fel se pot găsi atât la magazinele naturiste, cât şi în farmacii şi se pot lua fără prescripţie medicală.

Dintre remediile oferite de natură, cele cu soc sunt recunoscute pentru efectele lor laxative, diuretice şi sudorifice. Fitoterapeuţii recomandă preparatele din frunze, flori, fructe.

Prepari infuzia din 1-2 linguri de plantă la 300 ml de apă fierbinte. Laşi vasul acoperit 8-10 minute, apoi filtrezi şi bei câte 1-2 căni pe zi, până la dispariţia neplăcerilor.

De ajutor în cazul retenţiei de apă sunt şi leacurile cu urzică la care apelau şi bunicii. Acestea au puternice proprietăţi diuretice, fluidifică sângele şi detoxifică organismul.

În plus, aduc organismului doza de minerale de care are nevoie, fiind bogate în fier, potasiu şi în magneziu. Beneficii aduc atât infuzia de urzică, cât şi tinctura. Infuzia o prepari din 2-3 linguri de plantă la 400 ml de apă clocotită.

Laşi să se infuzeze 10 minute, strecori şi bei câte 2-3 căni pe zi, după mesele principale. Urmează cura timp de trei săptămâni. Dacă preferi tratamentul cu tinctură (o poţi procura din magazinele de tip plafar): ia câte 30 de picături de două ori pe zi (le pui într-un pahar de apă), timp de 14 zile.

Mai multe