Leacuri rapide pentru excesele de la mesele de Sărbători

27 decembrie 2020   Problemele tale

Mesele îmbelşugate de la sfârşit de an pun la grea încercare stomacul şi ficatul, cu atât mai mult după perioada îndelungată de post. Ţi-am pregătit un minighid al remediilor naturale ce ţin departe neplăcerile cauzate de excesele alimentare!

Remedii pentru digestie

Sarmalele, cârnaţii, toba şi cozonacii sunt principalii „vinovaţi” când vine vorba de problemele digestive din perioada sărbătorilor. Pentru a combate senzaţia de prea plin şi durerile abdominale, simptome specifice indigestiei, poţi apela la următoarele tratamente naturale:

  • Stoarce într-un pahar sucul de la o lămâie. Umple un alt pahar cu apă minerală, în care dizolvi o linguriţă de bicarbonat de sodiu. Bea câte o gură de suc de lămâie, după care una de apă minerală cu bicarbonat.
  • Rade coaja unei portocale (netratata, pe care ai spălat-o bine în prealabil) şi pune-o într-o cană cu apă clocotită. Lasă la infuzat 10-15 minute, după care filtrează şi bea amestecul cât este cald.
  • Pune o mână de făină de in sau de muştar între 2 bucăţi de tifon, încălzeşte cataplasma şi ţine-o până se răceşte la nivelul abdomenului.

Ceaiul roşu, leac anti-mahmureală

Preparatele de pe masa de sărbători sunt, în cele mai multe cazuri, stropite din plin cu alcool. Simptomele mahmurelii (sensibilitatea la lumină, la zgomote şi senzaţia de greaţă) se pot reduce rapid dacă încerci leacurile următoare:

  • ceaiul roşu, pe care îl poţi cumpăra sub formă de pliculeţe, fie îl prepari acasă dintr-o linguriţă de plantă la 250 ml de apă fierbinte. Bea câte 2 căni de ceai pe zi, până la dispariţia simptomelor;
  • tinctură de anghinare, din care adaugi câte 10 picături în ceai sau în apă. Repetă procedeul de 2-3 ori pe zi;
  • măceşele, care sunt o sursă importantă de vitamina C, combat simptomele mahmurelii. Ia zilnic 1-2 linguriţe de pulbere de măceşe cu puţină apă.

Compresa cu dovleac, calmant natural

Lipsa de mişcare şi excesul alimentar duc, de multe ori, la apariţia durerilor puternice de cap. Leacurile eficiente ale bunicii sunt de ajutor pentru a înlătura durerile, chiar şi pe cele însoţite de greţuri şi vărsături:

  • Rade bucăţi mai mici de hrean, pune-le între 2 comprese de tifon, astfel încât să formezi 2 cataplasme. Ţine-le 20-30 de minute la nivelul tâmplelor. Efect calmant au şi compresele cu miez de dovleac dat prin răzătoare.
  • Ia câte 5 picături de tinctură de iederă în puţină apă, de 3 ori pe zi. La fel de eficientă este şi tinctura de salcâm, din care iei câte 10 picături, de 2 ori pe zi.
  • Amestecă în părţi egale infuzie de busuioc (o lingură de frunze şi flori la 250 ml de apă fierbinte) şi oţet de mere, după care le adaugi într-un litru de apă fierbinte şi faci inhalaţii.

Bicarbonatul scade aciditatea gastrică

Preparatele picante, dulciurile şi băuturile alcoolice favorizează apariţia arsurilor gastrice. Pentru a reduce senzaţia de disconfort abdominal, încearcă remediile din cămara bunicii.

  • Pune o linguriţă de bicarbonat de sodiu în puţină apă şi bea amestecul înainte de masă, dar şi la o oră după. Arsurile stomacale se reduc şi dacă bei un amestec de argilă cu apă (o lingură de argilă la un pahar de apă).
  • Arsurile gastrice însoţite de eructaţii (cunoscute sub numele de râgâieli) se pot trata cu ajutorul uleiului de măsline. Ia câte 2-3 linguri pe zi, până la dispariţia simptomelor.
  • Pulberea de coada–calului reduce disconfortul abdominal. Ia o linguriţă de pulbere, pe stomacul gol, de 3 ori pe zi, după mesele principale.

Chimionul, aliat în crizele hepato-biliare

Mesele grele de sărbători şi combinarea preparatelor pot duce la apariţia crizelor biliare. Durerile acute din partea dreaptă a abdomenului, senzaţia de amar în gură, balonarea şi starea de greaţă se pot trata şi cu medicamente naturale.

  • Datorită substanţelor amare conţinute, tinctura de busuioc ajută la calmarea durerilor abdominale. Ia câte 10 picături de tinctură (în apă sau ceai), de 4-5 ori pe zi. Beneficii în cazul colicilor hepato-biliare aduce şi tinctura de salcie albă, din care iei câte 10 picături, la un interval de 2-3 ore.
  • Uleiul de măsline ajută la calmarea crizelor de bilă. Bea în mai multe reprize câte 200 ml de ulei de măsline pe zi.
  • Un bun calmant al problemelor biliare este şi infuzia din chimion. O prepari    dintr-o linguriţă de fructe uscate la 250 ml de apă fierbinte. Bea câte 3 căni pe zi, după mesele principale, până se reduc simptomele.  

Casetă specialist – Dr. Ruxandra Constantina

Uleiurile esenţiale sunt de ajutor

Trecerea de la perioada de post la abundenţa de preparate specifice sărbătorilor poate duce la dischinezii biliare, colecistite, colite, dar şi laalte probleme de sănătate. Remediile din plante îmbunătăţesc digestia, reduc senzaţia de greaţă şi de vomă şi favorizează eliminarea gazelor intestinale: ceaiul de salvie, mesteacăn, lemnul-dulce, păpădie, ghimbir şi de mentă. Şi uleiurile volatile ajută la ameliorarea acestor probleme specifice: de cătină, sunătoare şi de valeriană. Se iau câte 10 picături, de 2-3 ori pe zi.

Mai multe