Leacuri pentru intoleranţe alimentare

6 iunie 2013   Problemele tale

Teoretic, spun specialiştii, toate alimentele pot provoca alergii. „Există alimente care sunt asociate frecvent cu apariţia intoleranţelor alimentare, precizează Eugen Giurgiu, doctor în biochimie cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie. De aceea, este bine să testăm acele alimente care au un mare factor de risc: ouăle, căpşunile, laptele de vacă, soia, arahidele, crustaceele. Alte alimente intolerante sunt fructele exotice, mirodeniile şi condimentele, uleiul de floarea-soarelui, seminţele de susan şi făina de grâu.” Cele mai frecvente reacţii la consumul unor astfel de alimente sunt urticaria, mâncărimea la nivelul pielii, înroşirea tegumentului, migrena, rinita şi şocul anafilactic. La persoanele alergice, sistemul imunitar nu reacţionează împotriva tuturor componentelor unui aliment, ci doar faţă de unul sau de câteva substanţe. Simptomele gastrointestinale clasice ale intoleranţelor alimentare sunt greaţa, vărsăturile, diareea, urticaria, iritaţia gurii sau crizele de astm care apar la câteva ore după consumul unui aliment care produce alergia. Iată câteva soluţii naturale care vă ajută să depăşiţi astfel de situaţii!

Pentru intoleranţele la fructe cum ar fi căpşunile, cireşele, piersicile sau chiar bananele sunt eficiente infuziile de plante. Ceaiul de coada-şoricelului se consumă imediat după apariţia semnelor de intoleranţă alimentară. Infuzia se prepară din două linguriţe rase de plantă uscată şi o cană de apă clocotită. Se lasă să se infuzeze timp de 10 minute. Ceaiul se bea călduţ. Zilnic, se consumă câte trei căni de infuzie, timp de două săptămâni de la apariţia alergiei. Un amestec de plante din care se prepară infuzii s-a dovedit benefic pentru orice tip de intoleranţă alimentară la fructe. Se amestecă următoarele plante: păpădie şi cicoare (câte două linguri), soc şi rădăcină de brusture (câte o lingură). O cană de infuzie se prepară dintr-o linguriţă din acest amestec la o cană de apă clocotită. Plantele se infuzează vreme de 15 minute, apoi ceaiul se strecoară şi se bea călduţ în două prize pe parcursul zilei.

Leacuri pentru intoleranţele la ouă

Infuzia de brusture cu gălbenele (câte o linguriţă din fiecare plantă la o cană cu apă clocotită) tratează alergiile severe provocate de ouă şi de bacteria salmonela. Tratamentul trebuie urmat vreme de 10 zile şi în acest interval se consumă câte trei căni de infuzie. De asemenea, dieta este restrictivă în primele trei-patru zile şi conţine preparate din legume fierte, precum morcovi şi dovlecei. Şi compotul de mere, neîndulcit, este un leac în astfel de situaţii.

Decocturi benefice

Decoctul de ceapă: Se prepară din două cepe de mărime mijlocie, care se fierb în 500 ml de apă timp de 15 minute. Toată cantitatea se bea pe parcursul unei zile. Decoctul are efect antiseptic şi emolient şi este eficient şi pentru rinitele alergice şi astmul alergic. Decoctul de iarbă mare se prepară din două linguriţe de plantă uscată care se fierb în 500 ml de apă, timp de 10 minute. Ceaiul se bea porţionat în două doze şi ajută în cazul erupţiilor cutanate. Pentru eczeme şi urticarie, infuzia de cimbrişor este de mare ajutor. Aceasta se prepară dintr-o linguriţă de plantă uscată şi o cană de 250 ml de apă clocotită. Se consumă o cană pe zi.

Cum scapi de toxinele din organism

În cazul alergiilor severe, când starea de rău se menţine, trebuie eliminate substanţele toxice din organism. Prepară un ceai cu şase linguri de sunătoare la un litru de apă. Lăsaţi-l să se răcească şi apoi adăugaţi în ceai două linguriţe de sare. Beţi din acest lichid care va declanşa starea de vomă şi chiar diaree. Astfel, eliminaţi orice toxină care menţine starea de rău în organism. După acest episod, beţi infuzii de afin şi de coada-şoricelului (câte o linguriţă din fiecare plantă la o cană cu apă) care vă rehidratează şi elimină simptomele neplăcute ale necazurilor voastre digestive.

Mai multe