Leacuri de tot felul din năut
„Trebuie reţinut faptul că seminţele de năut au proprietăţi terapeutice remarcabile, precizează Eugen Giurgiu, doctor în biochimie cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie. Năutul prăjit şi apoi măcinat are un efect puternic asupra aparatului digestiv şi a sistemului nervos. Astfel că din năut se prepară o băutură care înlocuieşte cu succes cafeaua, dar licoarea aceasta gustoasă poate fi recomandată şi copiilor foarte mofturoşi la mâncare, deoarece le sporeşte apetitul şi îi ajută să crească în greutate.” De asemenea, previne creşterea rapidă a nivelului de zahăr în sânge, după mese copioase. Nu în ultimul rând, năutul are efecte afrodisiace.
Are efecte revigorante
Apa de năut poate să combată răceala şi să redea vitalitatea persoanelor care se luptă cu efectele virozelor de sezon. Mai mult, specialiştii apreciază că apa de năut este un adevărat elixir pentru sănătate, folosit în foarte multe tratamente naturiste. Aceasta se obţine în două moduri: prin strecurarea boabelor de năut fierte sau se prepară din două linguri de boabe care se lasă la macerat într-o cană de 250 ml cu apă rece; după 12 ore, apa-tonică se strecoară şi se încălzeşte puţin înainte de a fi consumată. De la năut se pot valorifica atât păstăile verzi, cât şi boabele. Păstăile plantei pot fi preparate ca şi fasolea verde. Fiind asemănătoare cu soia, boabele de năut pot fi măcinate şi adăugate în diverse mâncăruri: pilafuri, pireuri, tocăniţe şi în chiftele.
Combate paraziţii intestinali
Năutul este inclus în categoria remediilor-minune din lista alimentelor recomandate pentru un stil de viaţă echilibrat şi sănătos. Preparat sub formă de decoct (trei linguriţe de năut boabe se fierb timp de 10 minute într-o cană de 300 ml cu apă) această băutură combate paraziţii intestinali de orice fel. Tratamentul cu două căni de decoct trebuie urmat timp de o săptămână.
Protejează inima
Un studiu efectuat în Statele Unite pe un grup de persoane, timp de 20 de ani, a dovedit că bolile de inimă pot fi prevenite cu ajutorul unei diete bogate în năut. Ca majoritatea speciilor de boabe (fasole, soia), consumul de năut scade nivelul colesterolului „rău” prin conţinutul de fibre şi împiedică acumularea de zahăr în sânge, fiind un aliment benefic pentru hrana persoanelor care suferă de diabet sau de hipoglicemie. Mai mult, s-a constatat că năutul este diuretic, antiseptic urinar şi stimulent digestiv.
Benefic pentru fertilitate
Datorită conţinutului mare de acid folic, năutul este un leac indicat bărbaţilor care vor să-şi îmbunătăţească viaţa sexuală sau să combată impotenţa. Popoarele arabe cunosc efectele consumului de năut considerat un revigorant masculin, care măreşte potenţa. De asemenea, datorită conţinutului de proteine, carbohidraţi şi de fibre, leacul este recomandat şi femeilor însărcinate.
Sursă zilnică de energie
Boabele de năut sunt o sursă de energie şi pot fi consumate, în diverse preparate, tot anul. O cantitate de 150 de grame de năut asigură 70% din necesarul de acid folic, 50% din cel de fibre şi 30% din cel de proteine. Fierul din boabele năutului produce energie, iar magneziul sporeşte cantitatea de enzime, care asigură doza de antioxidanţi. Din 100 de grame de năut fier, organismul acumulează 163 de calorii.
Persoanele care suferă de gută sau au probleme cu rinichii trebuie să ceară avizul medicului înainte de a introduce năutul în dietă. În mod greşit, năutul a fost asociat cu nechezolul din era comunistă, dar acel înlocuitor de cafea era preparat din ovăz prăjit şi măcinat.