Întăreşte-ţi imunitatea prin apiterapie!
Lăptişorul de matcă
Este o substanţă lăptoasă, pe care o secretă glandele albinelor, pentru a hrăni larvele de albine. În timp, s-a constatat că împiedică dezvoltarea cancerului, creşte longevitatea şi stimulează imunitatea. Pentru a ţine o cură cu lăptişor de matcă, cu 30 de minute înainte de micul dejun, ia o linguriţă din acest remediu. O poţi folosi ca atare sau cu puţină miere. Este indicat să urmezi cura cel puţin 10 zile sau pe o durată de 6 săptămâni.
Propolisul
Proprietăţile antivirale şi antiinflamatorii ale propolisului fac din acest leac un antibiotic natural. Poate fi folosit în lupta contra virusurilor şi bacteriilor, pentru a preveni infecţiile, cum sunt cistitele sau afecţiunile uro-genitale. În fiecare dimineaţă, pe stomacul gol, ia 25 de picături de tinctură de propolis amestecate cu un pahar cu apă.
Polenul
Despre polen trebuie spus că poate readuce echilibrul sistemului endocrin, cu beneficii asupra menstruaţiei şi a disfuncţiilor la nivelul prostatei. În plus, polenul poate fi folosit în tratarea alergiilor, bronşitelor, rinitelor. Dacă vrei să urmezi o cură cu polen, timp de 2 luni, ia în fiecare dimineaţă, cu 20-30 de minute înainte de masă o linguriţă cu granule de polen pe care o mesteci bine. Dacă nu le poţi lua ca atare, amestecă-le cu puţin suc de lămâie, apă.
Ştiai că…
…polenul reduce efectele negative ale radiaţiilor din timpul tratamentului cancerului uterin?
Veninul de albine
Recunoscut ca imunodepresiv, veninul de albine sau apitoxina este folosit în acupunctură pentru tratarea artritei, a astmului sau a sinuzitei. Prin administrare sub formă de unguent sau prin injecţii veninul ameliorează şi simptomele reumatismului. Acest tratament se efectuează numai sub control medical.
Mierea
Un studiu al cercetătorilor americani a arătat că mierea este un leac pentru tusea la copii, iar Organizaţia Mondială de Sănătate recomandă terapia cu miere în tratarea bolilor respiratorii. Acest lichid de consistenţa caramelului conţine antioxidanţi şi este antiseptic. O poţi aplica pe buzele crăpate, pe pielea uscată a tenului sau a mâinilor, chiar şi pe păr, ca balsam, în amestec cu ulei de măsline.