Exerciţii pentru îmbunătăţirea auzului

16 octombrie 2015   Problemele tale

O dată cu înaintarea în vârstă, corpul îşi pierde din capacităţile auzului, mai ales dacă o persoană a trebuit să stea foarte mult timp într-un loc gălăgios, precum munca pe şantier. Aşa că, poate deveni dificil, cu timpul, să ai aceleaşi performanţe ale auzului ca în tinereţe. De altfel, tot mai mulţi tineri au probleme legate de auz, din cauza folosirii în exces a căştilor audio sau a mersului foarte des în cluburi, unde muzica se ascultă foarte tare.

Dar, din fericire, pentru cei care îşi doresc, există exerciţii pentru îmbunătăţirea auzului. Ceea ce este bine este faptul că cercetătorii au demonstrat că pierderea auzului poate avea ca şi cauză dispariţia celulelor senzoriale din urechea internă sau încetinirea creierului, care devine incapabil de a procesa părţile de vorbire rapide, mai ales consoanele care sună la fel.

Exerciţii pentru îmbunătăţirea auzului – nu uitaţi de un control de rutină când apar problemele de auz

Dacă te confrunţi cu o problemă de auz, mai întâi de orice trebuie să verifici dacă urechea este complet curată. Pe parcursul timpul, se pot face depozite cu ceară, chiar dacă obişnuieşti să cureţi zona des. Aşadar, verifică acest lucru, inclusiv la un medic specialist, care poate vedea clar dacă ai un blocaj sever. Apoi, în cazul în care pierderea auzului este asociată cu durere de ureche, este tot un caz pentru medicul specialist. Este posibil să existe o infecţie, caz în care ai nevoie urgent de tratament, deoarece o infecţie la urechi poate duce cu timpul la pierderea auzului.

De obicei, exerciţiile pentru îmbunătăţirea auzului presupun ascultarea unor serie de cuvinte şi propoziţii, cu niveluri diferite de zgomot pe fundal, care trebuie reproduse. Exerciţiile durează 1-2 luni pentru ca auzul să se îmbunătăţească.

Cercetătorii de la Auditory Neurosceince Laboratory din cadrul Universităţii Northwestern din Evanston, Illinois sunt de părere că o mare parte a problemelor legate de auz zac în creierul nostru. Aşadar, creierul este cel ce trebuie antrenat, mai mult decât urechile. Ei au făcut un experiment, pe 67 de persoane cu vârste cuprinde în 55 şi 70 de ani. Jumătate din ei au făcut exerciţii de îmbunătăţire a auzului cu ajutorul programului auditiv, Brain Fitness.

Exerciţii pentru îmbunătăţirea auzului – antrenarea auzului cu ajutorul creierului

Rezultatele nu au fost de proporţii, însă cei care au urmat antrenamentul, au putut să îşi amintească şi să înţeleagă cu succes în condiţiile de ascultare date, cu zgomot pe fundal. Înainte de antrenamente, aceştia nu puteau înţelege cuvintele şi propoziţiile respective.

După perioada de antrenament, cei care au participat au înţeles cu 20% mai multe cuvinte, au putut procesa cu 15% mai multe părţi de limbaj într-un test cronometrat şi au avut o creştere de 50% mai mare în viteza neurală. Cei care nu s-au antrenat, nu au arătat nicio îmbunătăţire.

Astfel că, cine doreşte să-şi îmbunătăţească auzul trebui să se antreneze folosind cuvinte şi propoziţii pe un fundal cu zgomot şi să se bazeze şi pe funcţiile creierului. Important este să nu renunţe aşa uşor la exerciţii şi să persevereze.

Mai multe