Cum te fereşti de căpuşe

21 august 2018   Problemele tale

Din simplu motiv că ele se hrănesc cu sângele omului sau chiar şi a animalelor, sărăcesc organismul de sânge, vitamine şi minerale. Saliva lor conţine diferite substanţe toxice, anticoagulante determinând astfel fenomene de anemie şi toxicoză.

Odată cu înţepătura, acestea transmit numeroşi agenţi patogeni precum virusuri, bacterii, paraziţi, producând astfel diferite boli, precum paralizia de căpuşe, encefalite, borelioza, babesioza. Acestea pot cauza dermatite sau reacţii alergice de diferite grade.

Cum să te protejezi de căpuşe

Evită să stai perioade prelungite în iarbă!

Este recomandat să foloseşti un spray sau o loţiune împotriva insectelor cu efect testat clinic şi asupra căpuşelor, mai ales când ştii că urmează să te duci într-o zonă unde există acest risc. Verifică-ţi pielea constant şi minuţios, iar la primul semn suspicios nu ezita să mergi la medic! Procedează la fel cu copiii, dacă mergeţi împreună.

În cazul în care ai un animal de companie şi te însoţeste la o plimbare prin natură sau la iarbă verde, examinează-i blana cu atenţie ca nu cumva să se fi ales cu o căpuşă.

Îmbracă-te cu pantaloni lungi şi bluze subţiri, cu mânecă lungă. Acordă o atenţie deosebită şi încălţămintei, aceasta nu trebuie să fie deschisă ca să nu ai expusă laba piciorului. Nu uita de o pălărie cu care să îţi acoperi capul, ca să eviţi prinderea lor în părul tău.

Citeşte şi: 13 lucruri importante despre căpuşe

Cum se îndepărtează căpuşele

Dacă observi că o căpuşă a pătruns în piele, cel mai bine ar fi să te adresezi de urgenţă unui medic, pentru a o înlătura fără risc de infectare. Pentru a le îndepărta, mai ales dacă nu au intrat mult sub piele, este bine să ai la tine o pensetă cu un vârf fin şi subţire, mănuşi şi un sul de hărtie.

Încearcă să prinzi căpuşa cât mai aproape de gura ei, adică de partea care se află în piele. Corpul ei va rămâne întotdeauna la suprafaţa pielii tale în faza incipientă.

Dacă o prinzi de burta ei care va fi plină cu sânge rişti să se spargă sau să împingi fluidul infectat din căpusă direct în pielea ta.

Nu încerca să o învârţi pentru a o extrage, există riscul să rămână parţi din ea sub pielea ta. Trage-o uşor afară şi apoi depozitează-o într-un recipient ermetic eventual la congelator în cazul în care ai nevoie ulterior de investigaţii.

Odată îndepărtată, spală zona muşcată cu multă apă caldă şi săpun şi mergi de urgenţă la un medic specialist.

Află care sunt cele mai periculoase insecte AICI

Cum recunoşti căpuşele

În general, căpuşele tinere au 6 picioare (3 perechi), cele mature au 4 perechi. Chiar dacă sunt mici, ele pot fi vizibile cu ochiul liber. Masculii sunt negri, femelele sunt negre cu abdomenul roşu. Ele se ataşează de corpul victimei şi îşi încep activitatea în linişte, de obicei le găseşti în iarbă iar de acolo ajung imediat pe tegumetul pielii tale.

Mai multe