Cum să tratezi o înţepătură de insectă

29 iunie 2016   Problemele tale

Pentru calmare imediată, unerori este suficient să freci direct pe pielea afectată frunze proaspete ale plantelor potrivite. (Atenţie! Acest lucru nu se recomandă pentru femeile însărcinate şi pentru micuţii ce au vârsta mai mică de 5 ani).

Frunze proaspete de roiniţă pe zona afectată

Roiniţa este antialergică, cu proprietăţi de alungare a insectelor. Aşa că este indicat să o foloseşti imediat după o înţepătură neplăcută. O altă plantă bună în această situaţie este şi busuiocul. Se ştie despre acesta că este antispectic şi are proprietăţi de curăţare. De asemenea, pătlagina este un tratament clasic de înţepături de viespă.

Bicarbonat de sodiu

În cazul înţepăturilor de albină poate fi de ajutor să pui bicarbonat de sodiu pe zona afectată. Laşi câteva minute până când durerea trece şi nici umflătura nu mai este atât de evidentă.

Comprese reci sau infuzie de levănţică

O compresă rece contribuie la reducerea durerii şi a umflăturilor de la muşcăturile de insecte. În plus, o infuzie de levănţică, preparată din flori proaspete sau uscate, poate fi de un real ajutor în acest scop. Şi infuziile de muşeţel, trifoi şi salvie, sunt indicate în cazul înţepăturilor de insecte.

Uleiuri esenţiale

De asemenea, în cazul muşcăturilor de insecte sunt recomandate şi uleiurile esenţiale. Câteva picături de ulei de arbore de ceai verde diluat în puţină apă cu gheaţă, se pot aplica pe zona afectată.

Pentru înţepăturile de viespe, albină şi ţânţari, uleiul esenţial de levănţică este de ajuns când este aplicat direct pe piele, dacă este un ulei pur, de calitate. Acesta se poate aplica la fiercare zece minute, până când durerea cedează.

Mai multe