Cele mai bune remedii pentru o bilă leneşă
Cele mai bune remedii pentru bila leneşă: porumbul
Creşte secreţia de bilă şi uşurează evacuarea acesteia, fiind util în dischinezia biliară, dispepsie (tulburare a digestiei manifestată prin dureri şi balonări) şi colecistit, reducând inflamaţia veziculei biliare. De aceea se recomandă să consumaţi mămăligă în loc de pâine şi multe salate de crudităţi, pentru un aport crescut de vitamine.
Cele mai bune remedii pentru bila leneşă: rostopasca
Este utilă contra dischineziei deoarece calmează durerile date de contracţiile vezicii biliare. Se poate folosi infuzia preparată din 3 g de frunze uscate la o cană cu apă (se bea treptat în decursul unei zile) sau un amestec de tincturi de rostopască, anghinare şi şovârf. Puneţi câte jumătate de lingură din fiecare cele 3 tincturi în 500 ml apă. Luaţi jumătate de pahar din acest preparat cu 15 minute înainte de masă. Consumaţi în 48 de ore de la preparare.
Cele mai bune remedii pentru bila leneşă: pelinul
Declanşează secreţia de sucuri digestive şi peristaltismul tubului digestiv (mişcările prin care substanţele nutritive sunt împinse prin tub). Astfel, pelinul nu permite apariţia balonării, ne conferă o digestie bună şi tratează dischinezia biliară. Luaţi înainte de masă 2-3 linguri de vin de pelin sau o jumătate de linguriţă de tinctură.
Cele mai bune remedii pentru bila leneşă: sucul de coacăze roşii
Este un tonic digestiv care decongestionează ficatul. Acest tratament e eficient în dischinezia biliară mai ales pentru calmarea migrenelor asociate acesteia. Zdrobiţi fructele, stoarceţi-le printr-un tifon şi beţi câte un pahar din sucul obţinut cu un sfert de oră înainte de masă. Preparaţi sucul doar înainte de a-l folosi, pentru a evita oxidezarea acestuia.
Cele mai bune remedii pentru bila leneşă: păpădia
Este una dintre plantele cele mai indicate în această afecţiune. Această plantă este poate cea mai eficientă pentru drenarea hepatică şi eliberarea bilei în circuitul digestiv, fiind un excelent stimulent al activităţii ficatului. Păpădia se poate folosi sub formă de infuzie preparată din două linguriţe de plantă întreagă la o cană de apă. Se vor bea 2-3 căni pe zi.