Alungă simptomele menopauzei cu aceste leacuri!
Tinctură de brânca ursului Poţi urma o cură de 30 de zile cu tinctură de brânca ursului. Este un cunoscut remediu al dezechilibrelor hormonale. În prima săptămână, este nevoie să iei 20 de picături diluate în puţină apă, de 3 ori pe zi. Apoi, creşti doza cu câte 10 picături la fiecare 7 zile, până ajungi la 50 de picături luate de 3 ori pe zi, la finalul lunii. Extrapont
Şi pulberea de brânca ursului este recomandată contra bufeurilor. E indicat să urmezi o cură de o lună. Iei de 3 ori pe zi, pe stomacul gol, câte o linguriţă amestecată cu puţină apă.
Aceste seminţe conţin lignani, substanţe care echilibrează nivelurile de hormoni estrogen şi progesteron. Alungă şi bufeurile, iar fibrele şi acizii graşi pe care-i conţin combat inflamaţiile al căror risc de apariţie este crescut la menopauză. Pui o linguriţă de seminţe peste cerealele cu iaurt de dimineaţă sau le ţii peste noapte în puţină apă şi să le adaugi în salate sau brânză de vaci.
Te-ar mai putea interesa: Greşeli alimentare pe care să nu le faci la menopauză
Pentru ameliorarea bufeurilor şi contra transpiraţiei excesive o poţi folosi sub formă de ceai, de pulbere sau de suc. În fiecare zi, 2-3 luni la rând, bei cât 3 căni de infuzie de salvie. Poţi urma şi o cură cu pulbere de salvie timp de trei luni. De-a lungul curei, este nevoie să iei câte10 grame de pulbere cu puţină apă, de 4 ori pe zi.
O altă variantă de a folosi salvia la menopauză este să bei în fiecare dimineaţă suc de salvie, de-a lungul unei luni. Prepari sucul astfel: acoperi cu puţin suc de lămâie 8 frunze proaspete de salvie şi le laşi peste noapte. La trezire, strecori şi bei sucul nediluat.
Citeşte şi: Când ştii că intri la menopauză?
Nu doar bufeurile, ci şi palpitaţiile, insomnia sunt alungate de remediile cu creţişoară. Sub formă de tinctură, creţişoara trebuie luată astfel: câte 30 de picături diluate în 150 ml de apă sau ceai, la fiecare 8 ore. Cura are o durată de 3 luni. Dacă preferi pulberea de creţişoară, tot pe o perioadă de 3 luni, de 4 ori pe zi, este nevoie să iei un vârf de cuţit de pulbere cu puţină apă.