5 tratamente naturale antigastrită
Există şi câteva remedii naturale care pot fi folosite în locul medicamentelor sau împreună cu acestea, spune dr. Allan E. Sosin, directorul medical al Institutului pentru Medicină Progresivă din Irvine, California: “Depinde, într-adevăr, de ce se întâmplă cu persoana şi dacă are sau nu simptome severe”.
Glutamina este un anti-inflamator care reduce inflamaţia intestinală. Surse naturală de glutamină sunt: carnea de vită, carnea de pui, peştele, ouăle, toate produsele lactate, varza, sfecla, fasolea, spanacul şi pătrunjelul.
Aloe vera - Gelul lipicos care se prelinge din aloe vera e folosit pentru vindecarea tăieturilor şi a erupţiilor şi mulţi specialişti cred că planta are proprietăţi medicinale atunci când e administrată, pe cale orală, sub formă de suc.
Lemnul dulce e eficient în tratarea ulcerelor stomacale şi ale intestinelor, reduce nivelurile acidităţii gastrice şi acoperă pereţii stomacului cu un gel protector.
Oţetul de mere are efect calmant, poate cicatriza mucoasa gastrică şi ajută digestia. “Foarte multe dintre simptomele refluxului gastric provin de la nedigerarea corectă a alimentelor. De multe ori, atunci când alte tratamente nu au funcţionat, oţetul de mere a avut efect”, a mai spus dr. Sosin.
Bicarbonatul de sodiu poate fi folosit ca antiacid pentru tratamentul arsurilor şi a altor probleme ale stomacului. Nu e recomandat persoanelor care au hipertensiune arterială sau acelora care au restricţii dietetice legate de sare.