5 leacuri care alină durerea cauzată de hernie
O poziţie incorectă pe scaun, menţinută pentru o perioadă lungă de timp, sedentarismul, numărul de kilograme în plus sau ridicarea frecventă a greutăţilor suprasolicită coloana vertebrală. Astfel, discurile din
se deplaseză, se deformează sau chiar se rup şi lezează terminaţiile nervoase.
Operaţia este, de cele mai multe ori, soluţia recomandată, dar şi metodele tradiţionale te ajută să cmbaţi durerea.
Pune 20 g de pulbere de flori uscate în alcool de 50 de grade şi lasă la macerat 2 săptămâni. Strecoară şi ia câte 1 linguriţă de tinctură de sânziene într-un pahar de apă, de 3 ori pe zi, între mese. Tratamentul se face 49 de zile.
Lasă la înmuiat într-o cană cu apă, de seara până dimineaţa, 2 linguri de pulbere de creţişoară, apoi filtrează şi păstrează maceratul. Fierbe partea solidă într-o cană cu apă, 1-2 minute, lasă la răcit, apoi combină cele două extracte.
Bea 1 pahar înainte de masă. Planta ajută nu doar în tulburări menstruale, afecţiuni ale organelor pelviene sau simptome ale menopauzei, ci şi în hernie inghinală şi prolaps uterin.
Pune într-un borcan de 1 litru 2 plante de traista-ciobanului mărunţite, apoi acoperă cu alcool de 50 de grade. Pune borcanul la soare şi lasă la macerat timp de 2 săptămâni, agitând de mai multe ori pe zi. La final strecoară şi păstrează la rece, în sticle mici, închise la culoare. Tinctura are termen de valabilitate 2 ani. Masează zonele dureroase de 2 ori pe zi.
Toarnă apa clocotită peste 1 linguriţă de plantă, acoperă cu un capac şi lasă la infuzat 1 oră. Bea câte 2 căni de ceai pe zi. Urmează tratamentul cel puţin 3 luni. Planta conţine o cantitate mare de sicliu în formă biologică, ce ajută la stoparea proceselor de degradare a ţesuturilor elastice ale coloanei vertebrale.
Rupe 1 frunză de aloe, stoarce gelul acesteia şi aplică-l pe zona dureroasă. Masează timp de 20 de minute, apoi îndepărtează cu apă călduţă. Repetă procedeul de 2 ori pe zi. De asemenea, pentru rezultate mai bune, poţi consuma aloe în fiecare dimineaţă, sub formă de suc sau înainte de fiecare masă.
Pentru tratarea herniei de disc este recomandat şi masajul, care relaxează musculatura, calmează durerea şi îmbunătăţeşte circulaţia sângelui.