Plante de leac pentru problemele femeieşti
În orice etapă a vieţii, femeile se pot confrunta cu diverse stări de disconfort sau durere, cauzate de funcţionarea defectuoasă a organelor reproductive, apariţia menopauzei sau de simple crampe menstruale. Pentru înlăturarea stărilor neplăcute, reglarea sistemului hormonal sau creşterea fertilităţii există remedii naturale la-ndemână.
Odată cu intrarea în pubertate, tinerele încep să se confrunte cu stări şi situaţii noi, care le pot crea diverse probleme. Apoi, pe restul perioadei fertile, pot apărea momente neprevăzute, greu de îndurat, cauzate de sarcină sau lipsa unei sarcini, naştere, lăuzie şi maternitate. Nici la menopauză nu scăpăm de senzaţii noi, deranjante sau de-a dreptul insuportabile. Pentru a le traversa mai uşor, putem apela la ajutorul câtorva plante cu proprietăţi medicinale cunoscute încă din vremuri îndepărtate.
Scorţişoara
Fie că e consumată sub formă de capsule găsite în comerţ sau tinctură extrasă din rădăcina sa, scoţişoara are multiple beneficii asupra fertilităţii. Acest condiment atât de mult folosit în bucătăriile noastre reduce rezistenţa la insulină, care poate cauza sindromul ovarului polichistic. Acest sindrom afectează 1 din 10 femei şi reprezintă o cauză des întâlnită de infertilitate. Un alt efect îmbucurător este că poate controla menstruaţiile abundente.
Coada-şoricelului
Dacă suferi de amenoree – absenţa menstruaţiei –, ai nevoie de un stimulator al sângerării, iar coada-şoricelului exact asta este. Această plantă intensifică fluxul de sânge în zona pelviană sau uterină, provocând astfel apariţia menstruaţiei. Poţi consuma coada-şoricelului sub formă de ceai sau capsule, conform indicaţiilor de pe prospect sau la recomandarea medicului.
Urzica
Este bogată în minerale, ceea ce o transformă într-un aliat de nădejde în diverse dezechilibre din corp. Urzica e de mare folos în momentele vulnerabile din viaţa unei femei, când organismul are noie de un întăritor – adică după naştere, în cazul unui avort spontan sau înainte şi după menstruaţie. Consumată sub formă de infuzie, planta curăţă tractul urinar, prevenind infecţiile urinare şi menţinând sănătatea rinichilor.
Ghimbirul
Poate fi adăugat în mâncare sau băuturi ori poate fi consumat sub formă de ceai, iar îmbunătăţirile pe care le aduce organismului femeii sunt diverse – estompează crampele menstruale, reduce greaţa din timpul sarcinii şi sporeşte circulaţia sângelui în zona intimă, lucru care contribuie din plin la asigurarea nutriementelor necesare bunei funcţionări a organelor genitale şi la curăţarea acestora de toxine. Bogat în antioxidanţi, ghimbirul are rol de protecţie al ovarelor. Cum putem folosi mai exact această plantă? Rade puţin ghimbir pe răzătoare şi adaugă-l într-un suc de fructe sau în apă fiartă, pe care să o serveşti cu miere şi lămâie, sub formă de ceai.
Sparanghelul sălbatic
„Planta cu 100 de rădăcini”, cum denumesc indienii shatavari, este o plantă care menţine sănătatea femeii în toate etapele vieţii ei. Shatavari e o specie de sparanghel care este folosită ca un tonic pentru întregul sistem reproducător feminin. Ajută în lactaţie, sarcină sau menopauză, în stimularea fertilităţii şi estomparea sindromului premenstrual. Se recomandă consumul a 1-2 capsule, de 2 ori pe zi, pentru un efect optim.
Ştiai că...? În India, sparanghelul sălbatic are o reputaţie atât de bună, încât se spune că femeia care îl foloseşte devine atât de frumoasă şi de puternică încât poate face rost de 100 de soţi.