Leacuri străvechi cu cartofi. Sfaturile medicului
Cultivat de peste 2000 de ani, cartoful este cam tot de atâta timp un leac eficient prin calităţile sale diuretice, remineralizante, antiseptice ori tonice cardiace. În vechime, vracii îl foloseau la remediile împotriva durerilor de oase şi a infecţiilor. Chiar şi în prezent, proprietăţile curative ale cartofului au rămas la fel de apreciate.
Remediu în caz de ulcer
Sucul de cartofi este recunoscut încă din bătrâni ca fiind de ajutor în cazul ulcerelor şi al acidităţii gastrice. Calmează şi cicatrizează mucoasele digestive şi are efect antispastic. Dai cartofii pe răzătoarea mare, îi pui într-un tifon, îi storci şi bei lichidul rezultat, pe care îl poţi completa cu puţin suc de morcovi. Bei câte un sfert de cană de suc proaspăt dimineaţa, pe stomacul gol, apoi aceeaşi cantitate cu 30 de minute înainte de masa de prânz şi de cină. Urmezi această cură timp de o lună. Acest remediu este eficient şi pentru cei care suferă de constipaţie. Iar o cură cu o cană cu suc de cartofi pe zi, ţinută 3 săptămâni, previne formarea pietrelor la bilă sau la rinichi.
Util în arsuri
Sucul de cartofi cruzi poate ajuta şi la vindecarea arsurilor uşoare, vânătăilor sau ulceraţiilor pielii. Razi câţiva cartofi şi aplici pe locul afectat. Acoperi cu un bandaj şi laşi să acţioneze 2 ore. Schimbi cataplasma cu una proaspătă şi continui tratamentul până la vindecare. Acelaşi remediu îl poţi folosi şi în cazul unui ochi învineţit, cearcăne sau umflături ale pleoapelor.
Elimină paraziţii intestinali
Oxiurii sunt paraziţi care se stabilesc în tubul digestiv al organismului uman şi care trebuie eliminaţi. În cazul în care ai această problemă, poţi prepara un suc de cartofi cruzi (o cană) şi îl amesteci cu 4 linguri cu ulei de nucă. Bei acest amestec în fiecare dimineaţă pe stomacul gol, timp de 5 zile. De ajutor pot fi şi cartofii fierţi în combinaţie tot cu ulei de nucă.
Cataplasme împotriva reumatismului
Frigul şi umezeala aduc odată cu ele şi durerile reumatice, iar în cazul lor, un remediu natural util poate fi cataplasma cu cartofi. Fierbi o jumătate de kilogram de cartofi, îi scurgi de apă, îi împătureşti într-un prosop de bumbac sau o cârpă de in şi îi zdrobeşti. Aplici pe zona afectată şi acoperi cu un prosop şi te înveleşti cu o pătură. Datorită conţinutului mare de amidon, cartofii fierţi înmagazinează căldura şi astfel aduc alinare în astfel de afecţiuni.
În cazul crizelor de sciatică, fierbi 200 de grame de cartofi într-un litru de apă. Îi zdrobeşti, întinzi pasta pe un prosop şi aplici pe locul dureros minimum o oră. Repeţi ori de câte ori suferi o astfel de criză.
Sfatul specialistului
Dr. Cristina Pavel
Specialist în medicină de familie, apifitoterapie, acupunctură, Centrul de Sănătate şi Viaţă Armonia, Bucureşti
Propreităţile diuretice blânde şi bogăţia de elemente minerale (mai ales potasiu, mangan şi magneziu) pe care le găsim în tuberculii de cartofi îi fac utili în consum alimentar, mai ales în cazul bolilor metabolice (diabet, obezitate), litiazei urinare şi al bolilor de inimă. Este cel mai bine să îi consumăm copţi sau fierţi, nu prăjiţi. Putem folosi şi sucul proaspăt, consumat ca atare sau în amestec cu alte sucuri, în special pentru probleme gastrice (gastrite, ulcer) sau diabet zaharat. În uz extern, cataplasmele cu cartof crud sunt bune în caz de iritaţii, arsuri, insolaţii. Atenţie! Nu se folosesc niciodată cartofi verzi, deoarece conţin substanţe toxice.
SFAT
Pentru că sucul de cartofi se alterează repede, trebuie să-l bei imediat ce a fost preparat.