Leacuri fel de fel cu usturoi. În ce probleme de sănătate poate ajuta

5 februarie 2021   Remedii naturiste

De-a lungul timpului, diferite populaţii au recunoscut beneficiile usturoiului în prevenirea şi tratarea anumitor afecţiuni. Iată cele mai comune remedii naturale pe bază de usturoi.

Usturoiul (Allium sativum) este o plantă care face parte din familia cepei, alături de praz şi arpagic. Poate creşte până la 1,2 metri înălţime, iar bulbul conţine, de obicei, între 10-12 căţei de usturoi. Alicina este principalul compus bioactiv prezent în usturoi, cel care îi conferă mirosul şi gustul înţepătoare. Sumerienii se foloseau frecvent de capacităţile de vindecare ale usturoiului, în timp ce unii specialişti consideră că ei au adus ingredientul în China, de unde a fost apoi răspândit în Japonia şi Coreea şi, ulterior, în lumea întreagă.  

Combate răceala

Usturoiul este unul dintre cele mai populare remedii când vine vorba despre răceală. Zdrobit sau tocat, usturoiul proaspăt eliberează mai multă alicină - substanţă cunoscută pentru proprietăţile sale antifungice şi antibacteriene. Aşadar, pentru a beneficia de potenţialul maxim al usturoiului, consumă-l în stare proaspătă. De altfel, într-un studiu au luat parte 146 de persoane cărora li s-au administrat atât suplimente cu usturoi, cât şi placebo. Rezultatele au arătat că usturoiul le-a redus participanţilor cu peste 50% riscul de a răci şi totodată le-a grăbit timpul de vindecare persoanelor deja răcite.

Ameliorează durerea de urechi

Uleiul de usturoi este un alt remediu tradiţional. În timp ce substanţele benefice din compoziţie luptă împotriva infecţiei bacteriene, acestea pot calma durerile apărute la nivelul urechii. Pentru preparare, curăţă, toacă şi încălzeşte 2-3 căţei de usturoi în ulei de măsline sau de floarea-soarelui, la foc mic, până se rumeneşte uşor. Lasă la răcit şi toarnă uleiul într-o sticluţă de culoare închisă. Poţi tampona uşor zona afectată cu o dischetă de bumbac în care ai pus 1-2 stropi de ulei de usturoi. Dacă durerea persistă ori se agravează, cere imediat ajutorul medicului.

Stimulează creşterea părului

Tinctura de usturoi are câteva vitamine şi minerale necesare pentru a preveni căderea părului, pentru a stimula creşterea lui, pentru a menţine sănătatea scalpului. Masajul scalpului cu acest leac, de asemenea, poate îmbunătăţi circulaţia sângelui. Astfel, masează-ţi scalpul cu tinctură de usturoi de 2-3 ori pe săptămână, lăsând să acţioneze peste noapte şi spălându-l, în mod obişnuit, a doua zi. Soluţia poate atenua scalpul inflamat şi mâncărimea provocată de mătreaţă.

Poate trata acneea

Uleiul de usturoi sau usturoiul proaspăt poate servi ca un remediu excelent pentru tratarea acneei. Ingredientul conţine seleniu, vitamina C, cupru şi zinc, toate acestea putând îmbunătăţi sănătatea pielii. Zincul are în special abilităţi de a controla producţia de sebum, care este un factor major al acneei. Proprietăţile antiinflamatoare ale usturoiului relaxează şi mai mult pielea. Pune câteva picături de ulei de usturoi într-o mască cu argilă, apoi aplic-o pe tenul curat şi umed. Lasă 10 minute şi clăteşte. O altă variantă este să freci un căţel de usturoi zdrobit pe un coş.

Repelent natural împotriva ţânţarilor

Există soluţii naturale de îndepărtare a ţânţarilor, iar unul dintre ele este usturoiul. Poţi freca o porţiune de piele cu un căţel de usturoi tăiat sau poţi tampona zona cu o dischetă de bumbac în care ai picurat câţiva stropi de ulei de usturoi. Pentru a evita o eventuală iritaţie a pielii, testează o porţiune foarte mică pentru a vedea dacă sunt sau nu reacţii adverse.

Efecte adverse şi contraindicaţii 

Printre efecte secundare ale consumului de usturoi sunt respiraţia neplăcută şi mirosul ulterior al pielii. Consumul excesiv poate irita cavitatea bucală şi poate duce la indigestie. Usturoiul poate să scadă nivelul glicemiei şi să crească eliberarea de insulină, de aceea ar trebui utilizat cu precauţie de persoanele care iau medicamente care scad nivelul glucozei din sânge. Suplimentele cu usturoi trebuie evitate de persoanele cu tulburări de sângerare cu 2 săptămâni înainte sau după intervenţia chirurgicală şi de către cei care iau medicamente pentru subţierea sângelui. Femeile gravide ar trebui să evite usturoiul sub formă de supliment deoarece poate creşte riscul de sângerare.

INFO

Consumat regulat, usturoiul ajută la scăderea tensiunii.

Mai multe