Îmbrăţişează copacii şi sănătatea ta va avea de câştigat! Ce este silvoterapia
Pentru a mai reduce din stresul care ne acaparează din ce în ce mai mult, îţi propunem o terapie inedită, pentru care nu ai nevoie de reţetă. Tratament alternativ apărut în Japonia, silvoterapia sau „baia de pădure” îţi poate aduce relaxarea de care ai nevoie.
Diminuează stresul
Ne-am obişnuit ca stresul să facă parte din rutina noastră şi nu de puţine ori ne pomenim copleşiţi de oboseală, griji şi gânduri negative. Pădurea este unul dintre cei mai buni medici, în special când vine vorba de stres. O excursie în pădure, odihna sub copaci sau atingerea scoarţei lor ne pot induce o stare de relaxare şi ne pot face să uităm de problemele zilnice, măcar pentru o vreme.
Omul s-a adaptat şi nu prea la viaţa departe de natură, de unde a pornit evoluţia lui, dovada cea mai bună fiind nivelul mărit de cortizol al multora dintre noi. Valorile acestui hormon cresc atunci când suntem stresaţi şi scad când suntem liniştiţi. Unii psihologi sunt de părere că o expediţie săptămânală în mijlocul naturii este un remediu potrivit pentru scăderea şi menţinerea timp de câteva zile a unui nivel normal de cortizol. Un experiment realizat în 24 de păduri din Japonia a demonstrat că o plimbare de 20 de minute prin pădure sau privitul arborilor un sfert de oră afectează nivelul de stres în sens pozitiv: mostrele de salivă ale participanţilor au arătat că nivelul cortizolului a scăzut în timpul experimentului. De asemenea, acestora le-a scăzut şi nivelul de hemoglobină din cortexul prefrontal stâng, asociat cu stresul şi anxietatea.
Uşurează respiraţia şi stimulează imunitatea
Silvoterapia, ca metodă care apelează la puterea de prevenţie, dar şi tămăduitoare a copacilor, este de folos şi persoanelor sănătoase, care vin să se plimbe sau să alerge, şi celor cu o capacitate respiratorie redusă. Aerul din pădure este mai curat şi oxigenează mai bine plămânii, contribuind la optimizarea respiraţiei, inclusiv pentru persoanele suferind de astm sau bronşită cronică. În plus, aventurarea în inima pădurii întăreşte sistemul imunitar şi ne face organismul mai puţin receptiv la infecţii, stimulează circulaţia sângelui şi ne ajută să dormim mai bine. Deşi poate părea amuzant, apropierea de pini, tei, mesteceni şi sălcii a acţionat ca un tonic general pentru anumite persoane, oferind organismului energie şi bună-dispoziţie. Aşadar, e bine ca, măcar o dată pe lună, dacă nu mai des, să lăsăm în urmă oraşul şi grijile zilnice şi să ne facem timp pentru o drumeţie la pădure cu familia sau cu prietenii. Nu doar că ne vom curăţa plâmânii şi ne vom asigura un somn liniştit, ci ne vom face şi porţia recomandată de mişcare zilnică. De asemenea, e bine ca şi copiii să fie trimişi în tabere sau excursii de câteva zile în mijlocul naturii.
Cum îmbrăţişezi un arbore
Pentru a intra în contact real cu un arbore, trebuie mai întâi să alegem unul care ne atrage vizual, de preferinţă cât mai înalt. Arborele va fi îmbrăţişat stând în picioare, dacă se poate cu tălpile goale, având braţele complet deschise. Prezenţa arborelui va fi percepută cu ochii închişi, prin atingerea scoarţei cu degetele şi inspirându-i mirosul. Respiraţia trebuie să fie profundă şi lentă. La final, privirea va trece peste trunchiul şi frunzele arborelui, bucurându-se de culorile lui şi de felul în care cerul se observă printre crengi. Printre arborii tămăduitori se numără: mesteacănul, care are un efect liniştitor şi accelerează vindecarea rănilor; pinul, care are efecte benefice asupra sistemului respirator şi în tratamentul depresiei; teiul, care stimulează sistemul circulator, castanul, care ajută în combaterea insomniei şi stejarul, care întăreşte psihicul. Se recomandă evitarea plopului, aninului, tisei şi ulmului.
INFO: Silvoterapia a fost utilizată din cele mai vechi timpuri, în special ca remediu pentru bolile de plămâni, liniştirea nervilor şi reglarea tensiunii arteriale.