Varfuri despicate – 3 masti care fac bine parului cu probleme

7 ianuarie 2020   Frumusețe din natură

Parul deteriorat care si-a pierdut stralucirea poate fi revitalizat. Exista cateva remedii pentru varfuri despicate care functioneaza fara sa aiba efecte adverse. Au la baza ingrediente naturale si prietenoase cu parul.

Bineinteles ca daca podoaba capilara este serios afectata de expunerea la ger, de precipitatii sau de tratamentele termice, se pune in discutie scurtarea ei. Daca, insa, nu este vorba despre aceasta situatie, poti incerca aceste remedii pentru varfuri despicate, pe care le-am gasit pe everythinginoneplace.net.

Toate solutiile sunt usor de preparat, se bazeaza pe amestecul a doua sau mai multe ingrediente si se utilizeaza ca masti. Iata cateva remedii pentru varfuri despicate la fel de bune ca produsele din comert!

Mix de uleiuri hranitoare contra varfuri despicate

Urmatorul amestec promite sa rezolve problema varfurilor tocite si confera stralucire parului. Acest tratament consta in combinarea a 3 tipuri de uleiuri extrem de hranitoare: ulei de mustar, ulei de ricin si ulei de masline. Din fiecare pui cate 1 lingura de ulei si amesteci. Folosesti compozitia sub forma de masca, pe care o lasi sa actioneze pe par, nu inainte de a masa bine scalpul si podoaba capilara. La final, clatesti parul.

Pasta de avocado si ou

Avocado este folosit in multe combinatii si pentru diverse scopuri, in special pentru infrumusetare, dar si pentru sanatate. Amesteca 1/2 de avocado pasat cu 1 ou si aplica aceasta pasta pe par, nu pe scalp. Las-o sa actioneze 20-30 de minute si apoi clateste bine cu apa calda.

Pentru varfuri despicate: masca din papaya si iaurt

Urmatorul remediu se bazeaza tot pe combinarea unor ingrediente si aplicarea compozitiei pe par. De aceasta data este vorba despre 1 iaurt simplu si 2 felii de papaya, facute piure. Aplica aceasta masca pe par si, dupa o jumatate de ora, te speli bine cu samponul obisnuit.

Extra truc: incearca sa nu-ti faci un obicei zilnic din a te spala pe cap. Alege un sampon cu actiune blanda cu care sa-ti speli podoaba capilara, dar nu mai mult de 3 ori pe saptamana. In felul acesta eviti deteriorarea firului de par.

@unsplash

Mai multe