Ceaiuri pentru frumuseţea părului
Iată, aşadar, câteva ceaiuri care au grijă de sănătatea părului şi îl înfrumuseţează!
Ceaiuri pentru frumuseţea părului - brusture împotriva căderii
Rădăcina de brusture este eficientă pentru tratarea căderii părului. Prepară un ceai din ea şi amestecă-l cu două alte infuzii din rădăcină de urzică, respectiv din frunze de mesteacăn. Masează pielea capului cu acest amestec, după ce ai adăugat şi o lingură de oţet.
Tratamentul îl poţi face o dată pe săptămână, după ce ai spălat părul înainte. Astfel, vei obţine o regenerare a părului care va fi şi mai strălucitor.
Ceaiuri pentru frumuseţea părului - nuc şi muşeţel pentru păr gras
Pentru îngrăşarea părului (seboree), este bine să recurgi la una dintre cele două plante care curăţă foarte bine scalpul şi previn apariţia seboreei. Din ambele plante poţi face separat infuzii, opărindu-le într-un litru de apă clocotită.
Pentru ceaiul de nuc ai nevoie de 500 g de frunze de nuc mărunţite, iar pentru cel de muşeţel vei folosi 100 g de flori de muşeţel. Cu infuziile obţinute clăteşti părul după şamponare.
Nucul este indicat celor care vor să-şi închidă culoarea părului, în timp ce muşeţelul este recomandat celor care-şi doresc un păr cu reflexe blond-aurii.
Ceaiuri pentru frumuseţea părului - urzică pentru fortifiere
Infuzia de urzică este benefic pentru toate tipurile de păr şi poate fi folosit la clătirea părului imediat după spălare. Ceaiul se obţine prin infuzarea plantei proaspete şi anume o ceaşcă de urzică proaspătă, mărunţită la un litru de apă clocotită vreme de 15 minute.
Urzica fortifiazp părul, îl revitalizează, îi redă strălucirea şi previne căderea acestuia.