Ce poţi trata prin gemoterapie

2 aprilie 2021   Remedii naturiste

Considerată noua fitoterapie, gemoterapia foloseşte extracte obţinute din părţi tinere de plante precum mugurii pentru ameliorarea unor probleme de sănătate.

Gemoterapia face parte din marea familie a fitoterapiei, care propune remedii pe bază de plante pentru a preveni şi trata unele probleme de sănătate. „Gemoterapia este o metodă bioterapică, blândă dar eficientă, ce utilizează extractele obţinute din ţesuturi vegetale embrionare proaspete (muguri, amenţi, mlădiţe, radicele, scoarţa internă a rădăcinii sau scoarţa de pe ramuri tinere, sevă sau seminţe) pentru detoxifiere celulară şi implicit pentru refacerea funcţionalităţii celulare“, explică dr. Cezarina Mariana Matei.

Cum se obţin maceratele

Extractele gemoterapice sau maceratele glicerinice sunt obţinute prin prelucrarea plantei în stare proaspătă imediat după recoltare, solventul folosit fiind un amestec de alcool etilic de uz farmaceutic obţinut din cereale şi glicerină, diluat ulterior cu apă purificată. Prin tipul de extracţie - glicero-alcoolic - se păstrează conţinutul integral al fitocomplexului, adică al tuturor compuşilor activi ai plantei, după cum explică dr. Cezarina Mariana Matei. Părţile tinere ale plantei precum mugurii ar avea proprietăţi terapeutice superioare, fiind adevărate concentrate de compuşi cu efect benefic. Meristemele (ţesuturile vegetale) folosite în maceratele glicerinice au un conţinut bogat în factori de creştere, enzime, proteine, aminoacizi, vitamine şi săruri minerale, mult mai mare decât al părţilor adulte ale plantei.

Ce indicaţii au

Extractele gemoterapice sunt recomandate ca atare sau alături de alte terapii în diverse probleme de sănătate:

  • Alergii: extract din muguri de coacăz-negru, de muguri de călin sau de brad
  • Balonare: extract din mlădiţe de rozmarin sau de merişor
  • Cistită: extract din mlădiţe de iarbă neagră
  • Dislipidemie: extract din mlădiţe de măslin
  • Fibrom uterin: extract din mlădiţe de zmeur, de mur, de arin alb
  • Gută: extract din sevă de mesteacăn
  • Hipertensiune: extract din mlădiţe de păducel, de măslin
  • Insomnie: extract din muguri de tei argintiu
  • Pitiriazis: extract din muguri de nuc, de ulm
  • Psoriazis: extract din mlădiţe de cedru, din muguri de nuc, de platan
  • Sinuzita: extract din muguri de coacăz-negru, din mlădiţe de iarbă-neagră
  • Tromboflebită: extract din scoarţă de lămâi, din muguri de sânger, din castan comestibil.

Cui îi sunt recomandate

Extractele gemoterapice nu prezintă toxicitate şi pot fi prescrise şi copiiilor din prima zi de viaţă, bătrânilor şi femeilor însărcinate şi care alăptează. Nu au reacţii adverse şi contraindicaţii (excepţie sunt câteva atenţionări: pentru extractele gemoterapice din arin alb şi arin negru, cu efect galactofug, extractele cu efect tonic asupra sistemului nervos, care nu trebuie administrate decât în prima parte a zilei). Ideal este că utilizarea extractelor gemotearpice să se facă în urmă unei recomandări din partea unui medic cu competenţă în homeopatie şi gemoterapie sau apifitoterapie.

 SFATUL SPECIALISTULUI

Dr. Cezarina Mariana Matei, medic specialist medicină de familie, competenţe în homeopatie, gemoterapie, acupunctură şi ultrasonografie generală, clinica Biolumimedica, Bucureşti, tel. 0722.644.706

Extractele gemoterapice sunt uşor de administrat, individualizând doza în picături sau ml, în funcţie de vârstă. La copii se administrează 1 picătură/kilogram corp/doză, iar la adult 2 ml/administrare dizolvate într-o cantitate mică de apă. Durata administrării variază de la 1 săptămână, la 1-2 luni sau mai mult, în programele de detoxifiere sau în tratamentul afecţiunilor cronice.

Gemoterapicele acţionează profund, la nivel celular, fiind utilizate atât pentru o terapie de drenaj a unui organ sau pentru detoxifiere pe aparate şi sisteme, dar mai ales în scop terapeutic, ajutând organismul uman să se adapteze şi să facă faţă provocărilor cauzate de stres şi de îmbolnăvire, fiecare extract glicerinic având un organotropism specific: în sfera pulmonară, digestivă, renală, osteo-articulară, cardiovasculară, cerebrală, cutanată, genitală.

Ele au, de multe ori, un efect reglator, având posibilitatea de a restabili echilibrul la nivelul sistemului endocrin sau de a corecta anumite tulburări funcţionale (de exemplu modificări ale tranzitului intestinal). Astfel, extractele gemoterapice pot reprezenta un ajutor sigur, blând şi eficient de la profilaxie, prin creşterea capacităţii naturale de răspuns la factorii externi, la deblocarea celulelor sufocate de toxine, la tramentul afecţiunilor din copilărie până la senectute, cât şi în convalescenţă, pentru restabilirea stării de sănătate.

Mai multe