Singurătatea, la fel de nocivă ca fumatul a 15 ţigări pe zi

2 aprilie 2015   Tulburări de personalitate

Studiul a fost efectuat pe un eşantion de peste 300.000 de persoane. Astfel, în urma răspunsurilor primite, cercetătorii americani au concluzionat că viaţa alături de un partener de viaţă, de părinţi şi prieteni, cât şi proprii copii îmbunătăţeşte cu 50% şansele unui om de a avea o bătrâneţe sănătoasă, lipsită de griji.

Prietenii, de mare ajutor

Un alt studiu a arătat că oamenii care au cel puţin trei persoane de care se simt apropiate la serviciu erau cu 96% mai multe şanse să se simtă mulţumiţi de viaţa lor. Aşadar, prietenii au o mare influenţă asupra vieţii noastre.

Cum să-ţi faci prieteni noi

Îi poţi întâlni la sala de sport, la serviciu sau chiar în timpul unei călătorii. Trebuie doar să adopţi o atitudine deschisă. Pune întrebări, nu sta retras în carapacea ta. Poţi începe o conversaţie cu o persoană chiar şi de la o banală discuţie despre vreme.

Mai poţi citi:

- Singurătatea poate afecta sistemul imunitar

- Singurătatea le scurtează viaţa cardiacilor

- Adio, singurătate la bătrâneţe!

Lipsa unei jumătăţi taie din viaţă

Şi faptul că nu îţi găseşti sufletul pereche îţi poate scurta durata vieţii, dar poate fura şi si din calitatea ei. Mai mult, singurătatea pe termen lung poate reduce cu zece ani speraţa de viaţă a unei persoane. O spune un studiu al oamenilor de ştiinţă de la Universitatea Harvard, din Statele Unite ale Americii.

Singurătatea, contagioasă

Da, singurătatea poate fi şi contagioasă, la fel ca şi o răceală. Cercetătorii americani de la Universităţile Harvard, San Diego şi de la cea din Chicago au descoperit că oamenii care le tot vorbesc despre cât de singuri se simt apropiaţilor, le pot transimte şi acestora un sentiment de singurătate.

Un alt studiu din 1948 a arătat că, pe măsură ce oamenii se însingurează, devin tot mai neîncrezători în cei din jurul lor, tot mai pretenţioşi şi, drept urmare, le este greu să-şi facă noi prieteni.

Mai multe