Ouăle roşii au puteri vindecătoare
Cea mai importantă sărbătoare creştină, Paştele, e încărcată de simboluri ce semnifică jertfa şi începutul unei vieţi noi:
Crucea semnifică înnoirea, viaţa care înfrânge moartea şi, mai presus de acestea, e simbolul jertfei pe care Iisus a făcut-o pentru a mântui omenirea.
Lumânarea e simbolul suprem al Învierii. Semnifică bunătatea divină, biruinţa vieţii asupra morţii şi a luminii asupra păcatului. Lumânarea de Înviere se păstrează tot anul la îndemână şi se aprinde pentru a aduce alinare sufletului şi trupului.
Mielul e simbolul lui Iisus şi al sacrificiului pe care el l-a făcut pentru oameni. Semnifică blândeţea, simplitatea, puritatea şi inocenţa. În datina ebraică, mielul se mânca însoţit de cinci feluri de ierburi amare, care semnifică greutăţile vieţii ce trebuie învinse. În gastronomia românească, drobul preia această simbolistică.
Oul roşu e simbolul lui Iisus care, dând deoparte lespe-dea grea a mormântului, se întoarce la viaţă, asemeni puiului ieşit din găoace. E simbolul vieţii, al echilibrului şi creaţiei, al jertfei şi al bucuriei Învierii. Potrivit tradiţiei, oul roşu are puterea de a vindeca şi de a proteja de spiritele malefice.
Pasca se coace o singură dată pe an, în Sâmbăta Mare. Formele în care se face sunt fie de rotund, fie de dreptunghi.
Iepuraşul de Paşte nu are o semnificaţie religioasă, cu strictă referire la Învierea Mântuitorului. Simbolizează fertilitatea şi trezirea la viaţă, care se întâmplă o dată cu venirea primăverii. El îşi are originea în Germania anilor 1600 şi este cel care aduce copiilor cadourile de Paşte.