Gata cu concediul, la muncă!

2 septembrie 2009   Tulburări de personalitate

Pregăteşte-te dinainte

Încearcă să-ţi reiei treptat activităţile obişnuite. Cu o seară înainte de începerea serviciului, culcă-te mai devreme. Astfel, te vei putea trezi pregătit pentru muncă. De asemenea, fă-ţi în minte un plan cu ce ai de făcut a doua zi de dimineaţă.

Stabileşte un plan

Odată ajuns la serviciu, pentru a nu te lăsa copleşit de ce ai de făcut, întocmeşte o listă de lucruri care „ard“. Scopurile precise te motivează să lucrezi mai bine şi fac întoarcerea la serviciu mai uşoară. De asemenea, discută cu colegii de muncă, pentru a afla „noutăţile“.

Pauzele scurte, benefice

Atunci când ai ajuns la locul de muncă, fii cumpătat cu treburile pe care le ai de făcut, fără a-ţi supraîncărca programul. Îţi vor prinde foarte bine pauzele de câteva minute în care te relaxezi şi le povesteşti colegilor cum a fost în concediu.

Nu uita de relaxare

Chiar dacă ai început munca, rezervă-ţi în continuare timp pentru a te relaxa. După serviciu, uită-te la o comedie sau întâlneşte-te cu prietenii. Râsul alungă stresul şi te ajută să-ţi regăseşti energia necesară pentru muncă.

Mai multe