Ce pot arăta schimbările bruşte de dispoziţie

25 noiembrie 2013   Tulburări de personalitate

Tulburarea bipolară, risc crescut de suicid

Schimbările bruşte şi imprevizibile ale dispoziţiei pot fi un semn că suferi de o boală numită tulburare bipolară. Netratată, ea poate avea consecinţe grave asupra organismului şi asupra vieţii sociale a individului. Se ajunge atât de departe încât pacientul poate avea tentative de suicid.

Au loc atât depresii severe, cât şi episoade maniace. În cursul episoadelor maniace, bolnavii au o dispoziţie euforică, sunt energici peste măsură şi nu simt nevoia să doarmă. După o astfel de stare euforică, pacienţii îşi consumă resursele fizice şi se simt tot mai trişti, fără valoare şi încep să se gândească la măsuri extreme, cum ar fi renunţarea la viaţă şi la tot ceea ce le e drag. Poate fi vorba de ciclotimie

Ciclotimia este o formă uşoară de tulburare bipolară. Simptomele sunt asemănătoare cu cele prezentate mai sus, dar diferenţa este că între aceste perioade ciclice de creşteri şi scăderi ale dispoziţiei, pacientul poate avea o perioadă în care se simte bine.

În plus, modificările de dispoziţie sunt mai reduse ca intensitate. Schimbări bruşe de dispoziţie pot să apară şi în timpul sarcinii sau ca urmare a sindromului premenstrual.

Opţiunile principale de tratament pentru afecţiunile provocate de tulburările de dispoziţie includ medicaţia pe care ţi-o recomandă specialistul şi psihoterapia. Anumite strategii de medicină alternativă pot fi de folos ca şi completare a tratamentului medicamentos, sunătoarea fiind recomandată în acest caz ca supliment alimentar.

Specialiştii recomandă tratarea cât mai rapidă a acestei afecţiuni întrucât pacienţii ce nu se menajează şi nu respectă un regim de viaţă sănătos pot ajunge la o tulburare afectivă bipolară, ceea ce e mult mai grav şi mai greu de tratat.

Mai multe