Tu cunoşti limbajul corpului? Află cum îl descifrezi!
Comunicarea nonverbală este actul de a transmite un gând, un sentiment sau o idee prin gesturi fizice, postură şi expresii faciale. Similar cu modul în care cursivizarea accentuează limbajul scris, comportamentul nonverbal poate accentua părţi ale unui mesaj verbal.
Ppsihologul Laura-Maria Cojocaru, preşedinte şi fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), afirmă că acest tip de comunicare – nonverbală - diferă de comunicarea verbală în mai multe moduri: în primul rând, în timp ce comunicarea verbală este directă şi implică utilizarea unui singur canal (cuvânt rostit, cuvânt scris), comunicarea nonverbală este continuă şi implică mai multe canale care comunică simultan.
“Comunicarea nonverbală fără legături obligatorii cu limbajul este de departe cea mai diversă categorie şi poate fi vocală, implicând sunete originare din tractul vocal sau nonvocale. La rândul lor, semnele nonvocale se pot baza pe producerea şi interpretarea sunetului sau pot implica orice altă modalitate de simţ - cum ar fi vederea, mirosul, gustul şi atingerea, fie prin gesturi, stiluri vestimentare sau arhitectură.Comunicarea nonverbală joacă un rol semnificativ în viaţa noastră, deoarece poate îmbunătăţi capacitatea unei persoane de a relaţiona, de a se angaja şi de a stabili interacţiuni semnificative în viaţa de zi cu zi. O mai bună înţelegere a acestui tip de comunicare poate determina oamenii să dezvolte relaţii mai puternice cu ceilalţi. Adesea, denumită limbaj corporal, comunicarea nonverbală poate lua multe forme şi poate fi interpretată în mai multe moduri de către diferite persoane. Chiar şi lipsa unor astfel de indicii nonverbale poate fi semnificativă şi, în sine, o formă de comunicare nonverbală”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.
Totodată, specialistul este de părere că fiecare mişcare sau combinaţie de mişcări ale corpului - cum ar fi schimbările de postură, direcţia ochilor, gesturile membrelor şi expresiile feţei - oferă semnale altora, iar aceste indicii pot fi subtile sau evidente şi pot fi contradictorii: o persoană ar putea spune un lucru în timp ce limbajul corpului transmite un mesaj complet diferit. Acest lucru ar putea fi adevărat mai ales atunci când o persoană nu spune adevărul; deoarece comunicarea nonverbală este adesea instinctivă şi de obicei nu este uşor de falsificat, este, în general, mai indicativă a sentimentelor adevărate ale unei persoane.
Rolul comunicării nonverbale în relaţii
Indiciile nonverbale ale unei persoane ar putea fi citite mai uşor de un prieten apropiat, partener sau membru al familiei. În relaţiile strânse, această înţelegere mai profundă la nivel nonverbal ar putea facilita o mai mare apropiere şi întări legăturile, mai ales atunci când completează ceea ce spune de fapt un prieten sau un partener într-o relaţie. “Cu toate acestea, atunci când ceva nu este în regulă, poate fi mai dificil pentru oameni să ascundă lucrurile de cei de care sunt apropiaţi, iar încercările de a face acest lucru pot duce la comunicări greşite sau conflicte în relaţie. Deoarece comunicarea nonverbală este adesea inconştientă, modul în care indivizii comunică nonverbal poate furniza primul indiciu al unei probleme de bază care nu este evidentă în relaţie”, susţine psihologul
Comunicarea nonverbală în terapie
Oamenii spun adesea lucruri pe care nu le cred cu adevărat, dar este posibil să nu recunoşti întotdeauna când cineva minte. Este posibil ca persoana care minte să nu-şi dea seama, mai ales când vine vorba de emoţii dureroase sau experienţe dificil de discutat. Limbajul corpului devine atât de important pentru terapie tocmai din acest motiv.
“O parte din rolul unui terapeut implică acordarea de atenţie inconsecvenţelor din povestea cuiva şi atragerea uşoară a atenţiei asupra acestor detalii. Oamenii îşi povestesc trăirile nu numai prin cuvinte, ci şi prin limbajul corpului. Când terapia se concentrează în principal pe comunicarea verbală, terapeutul poate rata o mulţime de informaţii nonverbale care oferă o imagine mai completă a stării emoţionale a clientului. Să spunem că lucraţi cu un client pentru a aborda o fobie a câinilor. Primul pas în terapia de expunere graduală poate presupune vizionarea fotografiilor şi vorbirea despre câini. Atunci când desfăşuraţi o şedinţă faţă-în-faţă este posibil să observaţi că acel client se mişcă în scaun, se agită sau respiră mai rapid. Este posibil ca aceste mici modificări să nu fie vizibile cu uşurinţă într-o sesiune online”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.
Oamenii se pot exprima într-o gamă aproape infinită de moduri, iar semnificaţia unor expresii sau gesturi specifice poate varia de la o persoană la alta. Cu toate acestea, recunoaşterea micilor schimbări în postură, expresii faciale, mişcări ale ochilor şi multe altele vă poate ajuta să observaţi când ar putea exista mai multe lucruri pe care le spune clientul.
Postura
Oamenii indică adesea cum se simt prin felul în care se poartă. O persoană care se simte neliniştită, nervoasă sau se teme de ceva, poate:
să se retragă în scaun;
să se aplece înainte;
să îşi întoarcă uşor corpul în lateral
Schimbarea frecventă a poziţiei sau înclinarea îndepărtată pot sugera, de asemenea, disconfort sau nelinişte.
Mâinile
Mâinile clientului vă pot oferi indicii despre modul în care reacţionează la ceea ce apare în şedinţa de terapie;
degetele tremurând pot indica anxietate sau frică;
pumnii care se strâng sau strâng marginile hainelor sau ale mobilierului pot sugera furie;
mâinile agitate (răsucirea, jocul cu obiecte) pot sugera anxietate sau nervozitate; în timp ce unii oameni fac aceste comportamente atunci când mint sau înfrumuseţează o poveste, nu este întotdeauna cazul;
plasarea unei mâini pe cap sau frecarea capului, gâtului - pot fi toate gesturi liniştitoare, dar pot sugera, de asemenea, nelinişte sau nervozitate;
ţinerea unui obiect ca barieră (geantă de mână, servietă, pernă sau carte) poate sugera necesitatea de a se proteja sau de a-i bloca pe ceilalţi.
Expresie faciala
Mulţi oameni nu au probleme în a afişa expresii faciale evidente. Dar, practicând, este în general uşor să-ţi controlezi expresiile faciale şi să ascunzi ceea ce simţi cu adevărat, zâmbind pe jumătate când eşti trist sau supărat, râzând când eşti dezamăgit şi aşa mai departe.
Cu toate acestea, microexpresiile sunt expresii rapide, care sunt foarte greu de falsificat.
S-ar putea să observaţi ceva care se schimbă pe faţa altei persoane, dar sunteţi mai puţin siguri despre ceea ce s-a întâmplat de fapt.
Dacă surprinzi o microexpresie, ştii că aceasta transmite de obicei ceea ce simte cineva cu adevărat:
sprâncenele ridicate sau trase împreună - pot sugera frică sau dezgust;
sprâncenele coborâte, buzele tensionate şi maxilarul fixat - pot sugera furie;
obrajii ridicaţi, colţurile buzelor trase în spate şi ridurile dintre exteriorul nasului şi buzei - pot sugera fericire;
colţurile buzelor joase, buza inferioară înfundată şi o cută între sprâncene - pot sugera tristeţe;
muşcăturile buzelor ar putea indica nervozitate, în timp ce buzele strânse ar putea sugera dezacord sau dezaprobare.
Contactul vizual
Cineva care nu poate poate face contact vizual cu tine, ar putea fi nervos, mai ales dacă priveşte în jos.De asemenea, ar putea fi plictisit, să se simtă inconfortabil sausă aibă îndoieli.
“Privirea în altă parte şi în partea dreaptă ar putea indica o minciună.Unele cercetări sugerează că oamenii pot privi spre dreapta atunci când inventează lucrurile şi spre stânga atunci când îşi amintesc ceva. Dar, din nou, aceasta nu este o garanţie sigură a înşelăciunii. Urmăriţi privirea unei persoane. Oamenii privesc adesea spre ceva semnificativ pentru experienţa lor actuală. Privirea la fereastră sau uşă ar putea sugera că ar prefera să fie în altă parte. Privirea la ceas ar putea însemna că vor ca întâlnirea să se termine. De asemenea, ajută să observaţi modele intermitente.Clipirea rapidă ar putea indica stres, astfel încât cineva care vorbeşte calm, dar clipeşte rapid, ar putea fi mai supărat decât spune sau arată”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.
Mâini şi picioare
Poziţia şi mişcarea picioarelor şi mâinilor pot oferi, de asemenea, informaţii:
braţele încrucişate pot sugera defensivitate, dorinţa de a se proteja sau lipsa disponibilităţii de a împărtăşi informaţii;
braţele deschise sau relaxate ar putea sugera disponibilitatea de a comunica;
picioarele încrucişate, ar putea sugera că persoana respectivă se simte inconfortabil cu tine sau cu direcţia în care merge şedinţa de terapie;
o persoană ar putea să îşi încrucişeze picioarele atunci când doreşte să încheie discuţia sau nu are chef să discute un anumit subiect;
bătând sau zgâlţâind picioarele - poate indica nervozitate, nelinişte, plictiseală sau chiar iritare.
Tonul vocii
Tonul vocii poate fi, de asemenea, informativ. Este un client concis, vorbeşte repezit, punând accent pe anumite cuvinte?- ar putea fi supărat sau frustrat. Vorbeşte încet, de parcă ar cântări fiecare cuvânt? - s-ar putea să ia în considerare ceva nou sau să împărtăşească ceva dureros. Un ton redus şi liniştit al vocii ar putea indica tristeţe sau jenă. Vorbirea pe un ton mai răspicat sau mai rapid decât de obicei ar putea sugera nervozitate, rea-credinţă sau teamă.
Atenţia unei persoane poate contribui la dezvoltarea înţelegerii comunicării personale nonverbale, precum şi a stilurilor de comunicare ale altora.Înţelegerea şi conştientizarea propriilor expresii faciale sau posturi poate spori conştiinţa de sine şi te poate ajuta să comunici mai eficient cu ceilalţi.
De exemplu, în timp ce vorbeşte, o persoană s-ar putea gândi activ la gesturi, tonul vocii, contactul vizual şi mişcarea corpului şi să ia în considerare reacţia celeilalte persoane la aceste aspecte ale comunicării.
Stresul joacă, de asemenea, un rol important în comunicarea nonverbală. Persoanele stresate tind să interpreteze greşit oamenii mai uşor şi pot trimite semnale verbale care îi încurcă pe ceilalţi.
O mai bună gestionare a stresului poate îmbunătăţi comunicarea verbală şi relaţiile.
Menţinerea conştientizării emoţiilor personale şi ale altora este, de asemenea, importantă în recunoaşterea şi înţelegerea indicilor nonverbali ai altei persoane.
“Atunci când comunicarea nonverbală este adesea incongruentă cu cuvintele rostite, alţii s-ar putea să nu fie siguri de intenţii şi ar putea fi dificil să aibă încredere în ceea ce spune o persoană. Un individ poate transmite, de asemenea, nonverbal, o anumită emoţie pe care alţii o consideră descurajantă, cum ar fi un sentiment de judecată sau agresivitate. Este posibil ca acest lucru să nu apară în cuvintele rostite ale individului şi este posibil ca indivizii să nu fie conştienţi de mesajul trimis de indicii nonverbali. Prin urmare, evaluarea reacţiilor altora şi deschiderea liniilor de comunicare poate oferi o perspectivă asupra modalităţilor de a alinia mai bine comunicarea verbală şi nonverbală”, conchide psihologul Laura-Maria Cojocaru, preşedinte şi fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).
Laura-Maria Cojocaru, preşedinte şi fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI) şi preşedinte şi fondator al Asociaţiei ”Generaţia Iubire” este Psihoterapeut şi Trainer în Programare Neuro-Lingvistică. A studiat natura minţii umane urmând 9 formări profesionale cu abordări diferite - psihoterapie integrativă, hipnoză clinică, relaxare şi psihoterapie ericksoniană, psihoterapie de cuplu şi familie, psihologie clinică, neuro-programare lingvistică, terapii florale Bach, consultant Panorama Socială, instructor internaţional yoga, formator. De peste 11 ani ghidează oamenii atât în şedinţe individuale cât şi de grup şi organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să-şi acceseze şi utilizeze la potenţial maxim resursele interioare.