VIDEO: Ritual de relaxare la tine acasă

27 martie 2015   Stres

Alege momentul potrivit pentru relaxare

În funcţie şi de programul tău, alege câteva ore doar pentru tine, timp necesar pentru relaxare. Ar fi ideal ca micul ritual SPA să aibă loc mai spre seară. Astfel, imediat după te poţi relaxa în pat citind o carte, vizionând un film, fie îmbrâcând rochia ta favorită pentru o seară cu prietenii în oraş.

Primul pas: alege muzica

Înainte de a pregăti baia, nu uita să dai drumul la muzică. Alege genul de muzică de relaxare şi setează volumul astfel încât să se audă şi din baie. Mai ales dacă ţi-ai propus încă din timpul săptămânii să te răsfeţi... evită să aduci acasă dosare sau alte materiale de lucru de la serviciu.

Doar dacă reuşeşti să te relaxezi şi să uiţi de micile probleme din timpul săptămânii te poţi bucura din plin de weekend şi îţi poţi reîncărca bateriile.

Uleiuri esenţiale, răsfăţ pentru simţuri

Înainte de a pregăti apa de baie, alege câteva lumânări parfumate, aprinde-le şi aşează-le în locuri bine alese din încăpere (unde nu poţi da peste ele).

Nu uita şi de uleiurile esenţiale! Uleiurile esenţiale sunt extracte concentrate (din flori, frunze, rădăcini şi chiar fructe), care au diferite proprietăţi: antiseptice, antiinflamatoare, analgezice sau antivirale. Printre uleiurile recunoscute pentru efectul lor de relaxare se numără cel de lavandă sau de bergamotă.

Nu uita de sărurile sau de spumantul de baie

Următorul pas către relaxare este să pregăteşti apa de baie. Umple cada cu apă caldă, nu fierbinte, şi adaugă sărurile de baie sau spumantul preferat.

Pentru hidratare şi pentru mai multă relaxare poţi adauga în apa de baie şi câteva picături de ulei esenţial. În combinaţie cu apa caldă, mirosul uleiului esenţial te ajută să te relaxezi şi să uiţi de grijile de peste zi. Deoarece apa caldă şi aburii din baie sunt ,,factori” ce te pot deshidrata...nu uita să aduci în baie şi un pahar cu apă rece.

Exfoliere natură pentru ten

După o baie relaxantă este momentul să aplici pe corp o cremă hidratantă. Dintre creme le poţi alege pe cele emoliente, care conţin ulei de jojoba, de susan, de macadamia, unt de shea, de cocos sau de migdale.

După micul ritual de răsfăţ al pielii poţi trece la cel de îngrijire a tenului. Cu ajutorul unor produse de exfoliere din comerţ, fie unele naturale (zaţ de cafea, tărâţe de grâu, făină de orez, zahăr, sare grumjoasă, mălai etc.) îţi poţi ,,îngriji” bine tenul.

Mai multe