Stresul, o problemă cu mai multe cauze

17 septembrie 2016   Stres

Locul de muncă

În ţările industrializate, serviciul este una dintre cele mai importante surse de stres. Astfel, potrivit unui sondaj, în jur de 50% din angajaţii europeni au declarat că locul de muncă este un factor generator de stres. De asemenea, în UE, stresul este a doua problemă de sănătate legată de locul de muncă, după afecţiunile dorsale.

Pot genera situaţii tensionante următoarele aspecte: creşterea volumului de muncă, neclaritatea în ceea ce priveşte sarcinile de îndeplinit, neimplicarea angajatului la luarea deciziilor care îl privesc, schimbările organizaţionale gestionate necorespunzător, nesiguranţa, lipsa comunicării şi a susţinerii din partea şefului sau a colegilor, precum şi hărţuirea şi concedierea. Stresul la serviciu generează sindromul de burnout, o stare de epuizare asociată cu atitudini negative.

Banii

Un sondaj recent a arătat că, la nivel mondial, 29% din oameni sunt stresaţi de bani, mai exact de nevoia lor pentru asigurarea traiului de zi cu zi. Banii insuficienţi sau lipsa lor atrag griji şi nesiguranţă în ceea ce priveşte ziua de mâine.

Doliul

Pierderea unei rude, a partenerului de viaţă sau a unui prieten apropiat este adesea foarte dureroasă. Acomodarea cu viaţa în absenţa unei persoane iubite se poate acompania de o etapă de stres important. Potrivit scalei stresului întocmită de dr. Thomas Holmes şi dr. Richard Rahe, decesul unuia dintre soţi este perceput ca fiind cel mai important agent stresor.

Relaţiile cu cei din jur

Un partener cu care te cerţi frecvent, neînţelegerile cu copilul, un şef prea sever sau vecinii gălăgioşi sunt alte cauze ale stresului. Totuşi, tot la cei din jur putem apela pentru a scăpa de tensiuni. „Atunci când ne împărtăşim îngrijorările sau emoţiile cu altcineva ne mai eliberăm puţin de stres, atâta timp cât persoana cu care facem asta este cineva în care avem încredere şi considerăm că ne poate înţelege“, afirmă psihologul Roxana Petruş.

Traumele

Stresul post-traumatic este o stare apărută după o întâmplare care ne-a marcat profund. Poate fi vorba despre un accident, violenţă fizică sau agresiune sexuală. În acest caz, sunt de ajutor unele medicamente, dar mult mai eficiente sunt şedinţele de psihoterapie.

Scala stresului

Dr. Thomas Holmes şi dr. Richard Rahe au întocmit o scară a stresului, care include ierahic principalele surse tensionante. Acestea sunt:

- decesul unuia dintre soţi (100 puncte),

- divorţul (73),

- separarea conjugală (65),

- timpul petrecut la închisoare (63),

- moartea unei rude apropiate (63),

- îmbolnăviri sau accidente (53),

- căsătoria (50),

- concedierea (47),

- reluarea vieţii conjugale (45),

- pensionarea (45),

- schimbări în starea de sănătate a familiei (44),

- graviditatea (40),

- problemele sexuale (39),

- sosirea unui nou membru în familie (39),

- dificultăţile cu şeful (39)

- modificarea situaţiei financiare (38).

Ce îi stresează pe români?

Un sondaj recent arată că 64% din români sunt stresaţi. Principalii factori de stres sunt creşterea preţurilor, starea economiei, creditele, scăderea veniturilor personale, slujba, lipsa timpului pentru viaţa personală, sănătatea şi viaţa de familie.

Şi copiii pot fi stresaţi

Stresul poate fi întâlnit şi la vârste mici. În cazul copiilor, sursele tensionante sunt: divorţul părinţilor, schimbarea locuinţei sau a şcolii, moartea unui părinte, cerinţele mari la şcoală, supraîncărcarea cu diverse cursuri (limbi străine etc.).

Mai multe