Emoţiile negative ne pot îmbolnăvi
Supărările tulbură digestia
Pentru a evita îmbolnăvirea, este bine să nu ne supărăm foarte des. Iar atunci când astfel de momente nu pot fi evitate, poţi repeta în gând fraze precum: „Situaţia de faţă este trecătoare”.
De asemenea, nutriţioniştii ne atrag atenţia că nu trebuie să ne aşezăm la masă atunci când suntem nervoşi sau după ce ne-am certat cu cineva. În caz contrar, digestia se va face mai greu, iar la nivelul stomacului vor apărea arsuri.
Îngrijorarea provoacă durere
Trăirile emoţionale negative pentru o perioadă lungă de timp îşi pun amprenta asupra capacităţii noastre de a soluţiona probleme, de a ne concentra şi de a ne bucura de viaţă. Anxietatea şi îngrijorarea implică o tensionare a organismului, care duce la dureri musculare în diverse zone ale corpului.
Neîncrederea dă nopţi albe
Există cazuri în care insomnia nu survine pe fondul oboselii sau al consumului de substanţe excitante pentru creier, precum cafeaua, aşa cum suntem tentaţi să credem. La baza apariţiei nopţilor albe pot sta chiar propriile noastre sentimente. Astfel, persoanele care nu au încredere în ele şi în general sunt nemulţumite de viaţa pe care o au pot avea des insomnii. De asemenea, insomniile afectează şi persoanele care se culpabilizează din orice şi au idei obsesive.
Mai poţi citi şi:
- Cum influenţează stresul apariţia unei sarcini
Mânia îmbolnăveşte inima în timp
Atunci când ne enervăm chiar şi pentru o perioadă scurtă de timp, starea de sănătate ne poate fi serios afectată. Oamenii de ştiinţă americani au observat că persoanele care au frecvent stări de mânie sunt de trei ori mai predispuse la apariţia unui infarct sau a unui atac cerebral.
Sentimentul de mânie se instalează involuntar şi, prin urmare, este foarte greu de anticipat. Este bine să evităm certurile cu cei din jur şi să prevenim astfel apariţia momentelor de furie. De asemenea, s-a mai observat că bolile cardiovasculare apar şi pe fondul reprimării sentimentelor.
Gândeşte pozitiv!
Gândurile noastre au efect benefic sau nociv asupra creierului şi, implicit, asupra sănătăţii. Prin urmare, avem mai multe de câştigat dacă adoptăm o gândire pozitivă. Studiile au arătat că aceasta ne face să avem o imagine pozitivă şi despre noi înşine. Iar atunci când noi avem o stare bună, se simt bine şi cei din jurul nostru. În plus, simţindu-ne bine în pielea noastră nu luăm în seamă răutăţile celor din jurul nostru.
Doctor Click! vă sfătuieşte
Alina Mirabela Marcu psiholog clinician
Cercetările din domeniul sănătăţii au indicat existenţa unei legături puternice între starea emoţională a unei persoane şi cea de sănătate. Studiile recente indică rolul critic pe care îl au trăirile emoţionale asupra sistemului imunitar – implicit asupra capacităţii de apărare a organismului.
În general, pesimismul, depresia, anxietatea, stresul provenite din confruntarea cu diverse evenimente sunt însoţite de o activitate imunitară scăzută.
Dacă iniţial se considera că influenţa factorilor psihici asupra sistemului imunitar se realizează prin intermediul legăturii existente între hipotalamus, glanda hipofiză şi glandele suprarenale, în prezent se ştie că există o relaţie mult mai directă între psihic – trăirile emoţionale, sistemul nervos central (creierul uman) şi sistemul imunitar al organismului.