De ce sunetele din natură combat stresul

27 iulie 2017   Stres

Oamenii de ştiinţă au descoperit că ciripitul păsărilor, susurul izvoarelor, freamătul codrilor, sunetul valurilor mării, adierea vântului pot contribui la eliminarea stresului, ameliorează stările anxioase şi depresia şi te ajută să te concentrezi la ceea ce ai de făcut.

Conform cercetătorilor, simplul fapt că asculţi o înregistrare care redă cu exactitate sunetele liniştite provenite din natură poate să modifice pozitiv ritmul cardiac şi conexiunile din creier, notează health.com. Sunetele provenite din mediul exterior (fie ele şi înregistrate) schimbă conexiunile neuronale şi reduc instinctul natural de supravieţuire în situaţiile de criză, acela de „a lupta sau a fugi“. Astfel, mintea şi restul corpului se relaxează şi se concentrează doar la sunetele din natură şi practic blochează stresul.

Oamenii de ştiinţă englezi, pentru a observa care este legătura dintre creier, corp şi zgomotul de fundal, au făcut un studiu la care au participat 17 adulţi sănătoşi. Lor li s-au dat să asculte pentru 5 minute, sunete din natură şi sunete provocate de oameni. În tot acest timp, li s-a scanat activitatea cerebrală cu ajutorul imagisticii prin rezonanţa magnetică şi li s-au monitorizat bătăile inimii, respiraţia, presiunea arterială, temperatura, digestia şi metabolismul.

Sfat

Dacă eşti la muncă şi simţi nevoia de linişte şi nu mai faci faţă stresului zilnic, poţi asculta la căşti o muzică relaxantă din natură.

După ce au studiat rezultatele imagistice ale activităţii cerebrale, cercetătorii au observat că stările subiecţilor au variat în funcţie de sunetele ascultate. Astfel că, sunetele din natură au determinat o mai mare atenţie externă (atunci când obiectul atenţiei provine din exterior), iar sunetele artificiale au fost asociate cu o mai mare atenţie internă (când obiectul atenţiei se afla în planul conştiinţei, al vieţii psihice. Acest tip de atenţie ţine de latura noastră interioară, spre exemplu, de griji, stres, amintiri).

În ceea ce priveşte bătăile cordului, sunetele provenite din natură au ajutat inima să se liniştească, au redus palpitaţiile, ceea ce a contribuit la relaxarea întregului organism, înlăturând senzaţia de pericol cauzat de stres şi griji.

Mai multe