Fii atent la semnele timpurii ale tulburărilor mintale!
Bolile mintale majore, precum tulburarea bipolară, paranoia sau schizofrenia, apar rareori dintr-o dată. De obicei, familia, prietenii sau chiar individul însuşi observă mici schimbări progresive ale comportamentului, stării emoţionale sau gândurilor celui afectat, înainte ca boala să fie diagnosticată.
Depresia, anxietatea, bulimia, anorexia sau adicţiile pot afecta drastic viaţa oricui. Lăsate netratate, pot avea un deznodământ fatal. Detectarea semnelor că o asemenea tulburare este deja într-o fază incipientă şi intervenţia timpurie a psihologului pot reduce gravitatea bolii mintale. Mai mult, în unele cazuri, detectarea semnelor poate duce chiar la prevenirea completă a afecţiunii.
Grijile şi stresul pot fi puse pe seama anxietăţii
Este normal ca, din când în când, să fim îngrijoraţi sau stresaţi din cauza unor provocări sau situaţii din viaţa de zi cu zi. Când stresul, temerile şi grijile încep să preia controlul, afectându-ne zilnic sau fără un motiv serios, pot fi semne ale anxietăţii. Aceasta este considerată cea mai comună afecţiune mintală, incidenţa la femei fiind de 2 ori mai mare decât la bărtbaţi.
Cel mai adesea, semnalele de alarmă ale afecţiunii includ: insomnia sau somnul perturbat, dificultăţi de concentrare, agitaţie şi nerăbdare, oboseală cronică şi imposibilitatea de a controla temerile. De asemenea, există şi tulburări somatice, precum: nod în gât, tensiune musculară, migrene, simptome gastrointestinale, palpitaţii şi dificultăţi de respiraţie.
Nefericirea fără sfârşit poate anunţa depresia
Prietenul tău de drumeţii şi-a pierdut brusc interesul pentru această pasiune? În acelaşi timp, de săptămâni bune, pare tot timpul trist şi iritabil, şi-a pierdut motivaţia şi energia, nu mai are chef de nimic şi plânge adesea? Toate acestea sunt semne ale depresiei.
Abuzul de alcool, renunţarea la îngrijirea personală (pieptănat, periajul dinţilor, haine curate), mâncatul emoţional sau indeciziile sunt, de asemenea, indicii ale unei forme de depresie. De multe ori, însă, depresia este „mută“. Persoanele care suferă de această afecţiune sunt amorţite emoţional, nu mai simt nimic. De aceea, nu mai văd sensul în a pregăti micul dejun, în a face un duş sau în a merge la o întâlnire cu prietenii. Ca şi anxietatea, depresia poate fi tratată, dar lăsată în voia ei, poate duce la suicid.
Ce pot arăta răbufnirile de furie
Supărările, certurile, chiar şi furia sunt normale într-o anumită măsură. Pot fi benefice, uneori, căci permit eliberarea de stres şi de sentimentele negative. Însă atunci când sunt duse la extrem, când nu mai pot fi controlate şi sunt exprimate prin violenţă verbală sau fizică, astfel de accese pot să denote o boală mintală.