Fă 5 paşi spre fericire!
Ştii deja că fericirea nu e veşnică şi tocmai de aceea, momentele în care o trăieşti sunt preţioase. Dar ce poţi face când, prins în rutina zilnică, ai uitat cum este să trăieşti fericirea? Calea spre starea de bine nu este aşa de dificil de străbătut.
1. Dedică timp activităţilor care contează
Ca să fii fericit este esenţial să îţi răspunzi la o întrebare simplă: „Ce este cu adevărat important pentru mine?”. Cu cât îţi va fi mai clar care sunt lucrurile care contează pentru tine, cu atât îţi va fi mai uşor să îţi stabileşti o strategie potrivită pentru a atinge starea de bine pe care ţi-o doreşti. Planificarea în funcţie de priorităţi te va ajuta să simţi satisfacţia şi împlinirea faptului că dedici timpul tău liber acelor lucruri pe care le consideri importante şi că reduci ponderea acelor activităţi care nu îţi aduc suficiente satisfacţii.
2. Nu te stresa inutil
Nu poţi avea control asupra tuturor lucrurilor care se întâmplă în jurul tău şi care te implică la un moment dat şi pe tine. Din acest motiv, este păcat să te stresezi inutil pentru lucruri neimportante. Ce sens are să te înfurii dacă ai prins trei zile consecutive de ploaie cât timp erai în concediu? Nu vei face decât să îţi accentuezi starea de nemulţumire şi să nu îţi dai seama că te poţi bucura de odihna şi poate de lectura unei cărţi bune, tocmai pentru că plouă şi stai în camera de hotel.
3. Descoperă plăcerea lucrurilor simple
Adesea, lucrurile care ne-ar face fericiţi sunt lângă noi, dar nu avem ochi să le observăm. Poate fi plăcut să citeşti un articol despre un subiect care îţi place, să te joci cu copilul tău, să petreci o după-amiază în parc, cu partenerul, să găteşti o mâncare bună, să mergi la muzeu sau să bei o cafea la o terasă. Tot ceea ce contribuie la relaxarea ta, producându-ţi linişte şi satisfacţie se transformă în paşi spre fericire.
4. Nu neglija relaţiile cu ceilalţi
Dacă vrei să fii fericit este clar că nu vei reuşi fiind izolat. Dacă ai o viaţă socială activă, te vezi des cu prietenii şi intri în contact cu persoane noi, ai toate şansele să îţi menţii optimismul. Mai mult, senzaţia de apartenenţă la un grup, dar şi faptul că ai cu cine să comunici şi cu cine să te sfătuieşti atunci când ai nevoie îţi dă un sentiment de siguranţă şi de linişte care îţi poate aduce fericirea.
5. Fă pace cu tine şi cu ceilalţi
Cu toţii greşim în diferite contexte faţă de cineva. De asemenea, cu toţii avem momente în care, chiar şi fără să vrem, îi rănim pe alţii. Toate aceste încercări fac parte din experienţa noastră de viaţă şi nu trebuie să le dai o importanţă exagerată. Dar, pentru a avea conştiinţa împăcată, este bine să clarifici aceste situaţii. Cere-le scuze celor care au avut de suferit din cauza comportamentului tău şi încearcă, atunci când se poate, reconcilierea cu persoanele faţă de care ai greşit. După ce vei face aceste gesturi, starea ta de bine se va îmbunătăţi.