VDEO: De ce este bine să gândim pozitiv?

17 octombrie 2014   Dezvoltare personală

De ce primim adesea îndemul acesta, de a gândi pozitiv? Ei bine, pentru că încă din vechime se crede în puterea de acţiune a gândurilor. Departe de a fi acte de magie sau de vrăjitorie, gândurile pozitive, la fel ca şi cele negative sunt considerate forme de energie care au impact asupra realităţii.

Prin urmare, dacă ne temem de eşec şi ne imaginăm cum dăm greş este posbil să determinăm eşecul. La fel, dacă nu vedem nicio soluţie pentru a ieşi dintr-o situaţie complicată şi avem senzaţia că totul evoluează negativ, există riscul să programăm realitatea în aşa fel încât situaţia să devină, într-adevăr, fără ieşire.

Ne modelează viaţa socială

Gândirea pozitivă ne poate modela viaţa socială adică ne poate transforma în persoane populare şi admirate de ceilalţi şi ne poate garanta relaţii de prietenie autentice. De ce? Fiindcă fără să gândim pozitiv nu putem avea încredere în oameni şi nici nu ne putem manifesta afectiv faţă de ceilalţi.

Gândirea pozitivă presupune să-i preţuim pe cei de lângă noi şi să folosim toate resursele de care dispunem pentru a ne pune în armonie cu noi şi cu ceilalţi, adică duce automat la relaţii sociale bune.

Te ajută să-ţi atingi ţelurile

Un scriitor celebru spune că “Atunci când îţi doreşti cu adevărat ceva, întreg Universul conspiră pentru ca tu să-ţi realizezi visurile” (Alchimistul, Paulo Coelho). Prin urmare, tot ce trebuie să faci este să te gândeşti cu intensitate la dorinţele tale şi să ţi le imaginezi împlinite.

Desigur, va trebui să şi acţionezi, nu doar să aştepţi ca ele să se împlinească de la sine. În acelaşi fel funcţionează şi rugăciunile. Dacă speri cu adevărat că există o entitate atotputernică ce te ajută să-ţi împlineşti dorinţele, atunci şansele tale de a le vedea realizate sporesc.

Favorizează vindecarea

Durerile, rănile şi chiar bolile grave care ameninţă viaţa pot fi înfrânte cu ajutorul gândirii pozitive. Acest lucru este posibil fiindcă dorinţa bolnavilor de a se vindeca poate să conteze la fel de mult ca tratamentul clasic al bolii.

Hipnoza, efectul placebo şi vindecările „miraculoase” produse în urma rugăciunii sunt câteva dintre dovezile care certifică puterea gândului asupra corpului şi care arată că, atunci când este nevoie, oamenii dispun de resursele interioare necesare pentru a controla bolile.

Hipnoza, altă dovada a forţei gândirii

Hipnoterapia foloseşte puterea gândurilor receptate de subconştientul nostru pentru a ne vindeca de boli şi de traume suferite cu mult timp în urmă. Terapeutul induce starea de hipnoză, adică de “somn” al conştientului, iar cu ajutorul vorbelor “dă comenzi” subconştientului pentru a schimba factorii ce produc dezechilibrele corpului.

Hipnoterapia este eficientă mai ales în tratarea durerilor (migrene, dureri menstruale, reumatice, de dinţi, produse de lovituri) dar şi a dezechilibrelor de natură psihologică: anxietate, orice tip de fobii, tulburări ale somnului şi depresii.

Mai multe