,,Sunt Mihai şi n-am mai băut de un an!"

3 septembrie 2013   Dezvoltare personală

L-am întânit pe Mihai la un eveniment în cadrul căruia se dezbătea problema dependenţei de alcool. Am aflat că povestea lui nu e singură, aproape 2 milioane de români împărtăşindu-i patima pentru băutură. Ca şi în cazul celor mulţi, problemele lui Mihai au apărut treptat, au devenit din ce în ce mai greu de controlat, până în punctul în care „băutura a ajuns să preia controlul”.

Ritualul zilnic: 2 litri de bere şi 1 litru de vin

La început a fost un pahar, apoi un altul cu gaşca de prieteni, după care consumul a devenit ritualul lui de seară. „Problemele cu băutura au început când aveam 27 de ani, în urma unor neînţelegeri pe care le aveam cu părinţii, dar şi cu prietena de atunci. Preferam să beau pe rupte până adormeam pentru a mă scăpa de gânduri. Evident, ele nu se rezolvau de la sine. Mai grav a fost când am pierdut controlul şi am ajuns la certuri violente de care a doua zi nu mai ştiam”, povesteşte Mihai. Îşi aduce aminte că a adormit de multe ori seara cu berea în mână, iar primul lucru pe care îl făcea a doua zi, la prima oră, era să meargă să mai cumpere şi alte sticle de bere şi de vin. A ajuns să consume câte 2 litri de bere şi 1 litru de vin pe seară. „Norocul, dacă îl pot numi aşa, a fost că organismul meu nu era rezistent şi nu am ajuns să consum cantităţi mai mari de alcool sau alte băuturi mai tari, cum este votca”, adaugă el.

<<Sevrajul era greu de suportat>>

Mihai îşi aminteşte că de multe ori şi-a propus să renunţe la băutură, dar de fiecare dată sevrajul violent era cel mai greu de suportat. „Transpiram, tremuram şi aveam o stare de panică permanentă. Chiar dacă spuneam că nu mai vreau să beau, starea de intoxicaţie se resimţea, iar nevoia de alcool era din ce în ce mai mare. Strigam după ajutor când eram singur, dar la început el nu venea decât prin reproşuri din partea celor cunoscuţi şi binecunoscuta soluţie <<Nu mai bea>>”, mai adaugă Mihai. Povesteşte că în momentele de luciditate i se părea că deţine controlul asupra problemei cu băutura, că le ştia pe toate, inclusiv „rezolva” de unul singur motivul care îl ducea de fiecare mai aproape de sticlele de alcool.

Primul tratament la dezalcolizare, fără reuşită

Primele semnale de alarmă au apărut cu adevărat după ce Mihai şi-a dat seama că se certa mai tot timpul cu logodnica lui. Atunci a fost şi clipa în care a a realizat băuse încontinuu timp de trei săptămâni, ziua, seara şi noaptea. „Aveam deja câţiva ani de când consumam zilnic alcool. Apropiaţii, care l-a început s-au îndepărtat de mine din cauza problemelor mele cu alcoolul, s-au gandit că am nevoie de un tratament specializat. Atunci am hotărât cu ei că trebuie să fac ceva şi m-am internat la dezintoxicare la Spitalul „BagdasarArseni””, spune Mihai. Teama, dar şi dorinţa de a termina cât mai repede tratamentul l-au făcut să nu ducă lucrurile „la bun sfârşit ”. N-a primit nici consiliere psihologică, aşa că tratamentul n-a dat rezultate. La scurt timp după externare, Mihai şi-a reluat obiceiurile.

A doua etapă de tratamentul a durat şase luni

Deoarece episoadele de sevraj erau din ce în ce mai puternice Mihai s-a decis să reînceapă tratamentul, dar de această dată să facă lucrurile cât mai corect. Decizia a fost cu atât mai uşor de luat, mai ales că între timp se căsătorise şi vroia să facă lucrurile cât mai bine pentru familia lui. „A doua oară m-am internat şi am urmat tratamentul timp de şase luni. În paralel, am mers şi am vorbit cu unul dintre specialiştii de la Centrul ALIAT. Astfel, am reuşit să descopăr care este problema care mă determina să beau”, completează Mihai. Deşi şedinţele de consiliere nu mai sunt la fel de dese ca după terminarea tratamentului, Mihai încă ţine legătura cu psihologul care l-a ajutat să rezolve problemele cu alcoolul. N-a mai băut de aproape un an. „Acum, după patru ani de la începutul problemelor, pot să spun că am reuşit să renunţ la alcool. Da, e posibil şi fără alcool, şi chiar într-un mod în care poţi trăi fără să numeri zilele de abstinenţă. În plus, viaţa mea s-a schimbat total. Am o soţie minunată şi un bebeluş care abia aşteaptă să vină pe lume”, încheie Mihai. Cum ajuţi un dependent de alcool

În cazul consumului abuziv de alcool, dar şi al dependenţei persoanele apropiate au un rol important în ajutorarea celui care are probleme. Discuţiile sau certurile cu persoana aflată în stare de intoxicaţie nu pot avea efect de lungă durată, mai ales că pot degenera în violenţă. Este important ca în momentele de luciditate rudele să intervină şi să-i spună că doresc să-l ajute, să-l sprijine şi să-i fie alături dacă el/ea doreşte tratamentul. În cazul în care persoana acceptă tratamentul, rudele trebuie să se asigure că ea este supravegheată medical, iar mai apoi că urmează în paralel tratament medicamentos şi consilierea psihologică.

Centrul ALIAT (www.aliatong.ro) oferă servicii gratuite de tratament pentru dependenţa de alcool şi de droguri.

Mai multe